Să vorbesc cu tine

Să vorbesc cu tine

Să vorbesc cu tine

Să vorbesc cu tine”, pe un text de Ana-Maria Bamberger, un spectacol de și cu Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu, scenografie și proiecții video: Vladimir Turturică.

Producția creart/Tetrelli aduce o abordare mai puțin obișnuită pe scena de teatru din București - cea de comics în mișcare, pornind de la o realitate cu care ne confruntăm permanent: lipsa unei comunicări reale și distanțele pe care le creăm între noi. „Să vorbesc cu tine” este, așadar, o alegorie a poveștilor de dragoste din zilele noastre, cu tot absurdul pe care îl conțin, prezentat însă într-o notă ludică și comică.

Piesa Anei Maria Bamberger a avut premiera mondială la Paris, la Théatre Le Guichet Montparnasse, în 2018, producția creart/ Teatrelli fiind prima montare scenică din România. Construit ca un spectacol work in progress, „Să vorbesc cu tine” a fost prezentat într-o primă etapă de lucru ca lectură performativă online, în iunie 2020, la scurt timp după ieșirea din izolare, fiind adaptat ulterior câtorva spații outdoor și indoor. Spectacolul a crescut și a evoluat împreună cu vremurile și contextele pe care le trăim, încercând să integreze și să traducă, de la o etapa inițială la cea finală, schimbările de gesturi și comportamente, impuse de noua normalitate.

„Mi-am dorit, împreună cu Daniel Pascariu și Vladimir Turturică, să construim o poveste despre oamenii contemporani, despre barierele pe care le punem în comunicarea cu celălalt, despre neîncredere, despre distanțare, despre timpul și spațiul de care avem nevoie ca să ne împăcăm cu noi înșine și să primim alt om în viața noastră. Sper ca noi să reușim să vorbim cu umor despre o poveste romantică, cu multiple semnificații actuale. Am căutat să inventăm o cheie comună de joc, comică și ironică totodată, care să sublinieze absurdul pe care îl generează frica. Uneori vorbim atât de mult și nu ne spunem nimic de fapt. Uneori avem atâta nevoie să vorbim și, când ajungem față în față, nu avem curaj să zicem mare lucru. Învățăm să ne închidem neîncetat, în mii de feluri, și ne deschidem foarte rar. Și timpul trece, sau îl lăsăm să treacă.” – Antoaneta Cojocaru.

Să vorbesc cu tine 

de Ana-Maria Bamberger

Cu: Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu

Scenografie și proiecții video: Vladimir Turturică

Light design: Traian Marin

Un spectacol de Antoaneta Cojocaru

Susținut de: JTI

După începerea spectacolului, biletele îți pierd valabilitatea și – din respect pentru artiști – accesul nu mai este permis. Vă mulțumim pentru întelegere!

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

we also recommend


Cipi și Moș Crăciun spectacol de teatru de păpuși
11:00 - Saturday, 21 December
Cipi și Moș Crăciun
Teatrul Magic Puppet
404 Love
19:30 - Saturday, 28 December
404 Love
Teatrul Apropo
Ványa és Ő HD 45
19:00 - Thursday, 12 December
Ványa és Ő
Studio - cu publicul pe scenă
Epoca de aur
15:00 - Sunday, 22 December
Epoca de aur
FF Theatre-Centru Vechi
Votul
19:00 - Saturday, 14 December
Votul
Fabrica de Teatru - Sala Mare