Ocolul pământului în 80 de zile

Ocolul pământului în 80 de zile

Ocolul pământului în 80 de zile

Celebrul roman a lui Jules Verne prinde viață într-un univers creat pentru copii dornici de aventură și cunoaștere.

În vremuri nu foarte îndepărtate, când omenirea încă vedea viitorul ca pe o victorie științifică, un gentleman pe nume Phileas Fogg află întâmplător din ziar următoarea veste; inaugurarea unei căi ferate din India permite ocolul Pământului în 80 de zile. Știrea îl intrigă, iar asta îl determină chiar să facă un pariu cu câțiva colegi de la Reform Club dacă acest lucru este într-adevăr posibil. Împreună cu valetul său, Passepartout, Fogg pornește într-o călătorie aventuroasă.

Însă ideea este că ținuturile, prin care vor trece eroii noștri, nu sunt întotdeauna sigure, primejdiile fiind prezente pe alocuri.

Dar prin istețime și cu ajutorul copiilor, cei doi aventurieri vor reuși să treacă cu bine prin toate peripețiile.

Spectacolul oferă, atât pentru cei mici cât și pentru cei mari, ocazia descoperirii beneficiilor progresului tehnic, dar și bucuria de a petrece timpul în aventuri spectaculoase.

Distributie: Ștefan Opreanu, Marius Nedelea și Oana Berbec

Afiș: Florina Oprescu

Vârstă recomandată: 4 - 9 ani

Durată spectacol: 45 minute

Un spectacol realizat de Ștefan Opreanu

O producție Teatrul SoArt, organizata de Syarela Arts si gazduita de Teatrul Amzei.

 

location_on Luogo
calendar_month Data
payments Prezzo
bookmark Ordine
location_on Luogo
calendar_month Data
12:00 - Domenica, 11 Ottobre 2026
bookmark Ordine
45 lei (acces general)
+ 5.45 lei (tasse)
location_on Luogo
calendar_month Data
12:00 - Sabato, 31 Ottobre 2026
bookmark Ordine
45 lei (acces general)
+ 5.45 lei (tasse)

Rimani aggiornato sui tuoi eventi preferiti

Iscriviti

ti consigliamo anche


Împăiați-vă Iubiții după Teodor Mazilu
19:00 - Sabato, 26 Settembre
Împăiați-vă Iubiții după Teodor Mazilu
location_on Teatrul Coquette
Dincolo de maci Dincolo de maci
19:00 - Venerdì, 9 Ottobre
Dincolo de maci
location_on Teatrul Magic Puppet
Bacantele, după Euripide
19:00 - Venerdì, 25 Settembre
Bacantele, după Euripide
location_on Reactor