LittleImpro

Spectacol de improvizație pentru copii
LittleImpro Spectacol de improvizație pentru copii

LittleImpro

Spectacol de improvizație pentru copii

LittleImpro - Spectacol de improvizație pentru copii

Cu: Carmen Lopăzan, Claudiu Maier, Alexandra Timofte, Dragoş Muscalu și Marian Hâncu (la pian)

Spectacolul nostru este construit în totalitate pe sugestiile copiiilor. La fiecare probă, prezentatorul alege aleatoriu din public un număr de copii (1, 2, 7 etc, în funcție de cerințele jocului) care vor participa alături de actori la proba respectivă.

Si, pentru că de cele mai multe ori adulții participă și ei la spectacol, am creat o probă special pentru ei, ''Proba Adultului''( părinți, bunici, însoțitori).

La Littleimpro, toată lumea participă activ atât pe scena, cât și în sală.
Locul în care se va desfășura acțiunea scenei, titlurile poveștilor, limbile inventate, relațiile dintre personaje, toate acestea sunt luate de la copiii și părinții din public.
IMNUL MESERIEI, POVESTEA, TURIȘTII sunt doar câteva dintre probele spectacolului, probe ce au regului clare, astfel încât joaca devine joc.
Spectacolul durează 1h și 5 (10) si este recomandat copiiilor între 6 și 80 de ani.
Interactiv! Fără scenariu! Fără regizor! Veniți la noi cu mintea deschisă și chef de joacă și improvizăm împreună!
Teatru de improvizație pentru copii...și mici, și mari

Preț bilet copii: 25 lei
Preț bilet adulți: 30 lei

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

Subscribe

we also recommend


MISIUNEA PLANETA ALBASTRĂ | TIMIȘOARA
10:00 - Sunday, 22 November
MISIUNEA PLANETA ALBASTRĂ | TIMIȘOARA
location_on Cinema Timiș
1 plus 1 = 3
19:00 - Saturday, 31 October
1 plus 1 = 3
location_on Teatrul Coquette
PATRULA ÎN ACȚIUNE | HUNEDOARA
17:00 - Wednesday, 11 November
PATRULA ÎN ACȚIUNE | HUNEDOARA
location_on Casa de Cultura Hunedoara
PATRULA ÎN ACȚIUNE | SLOBOZIA
17:00 - Friday, 27 November
PATRULA ÎN ACȚIUNE | SLOBOZIA
location_on Sala Europa
The Viewing Room
19:00 - Tomorrow, 26 October
The Viewing Room
location_on Centrul de Teatru Educațional Replika