fbpixel
Skip to main content

Elsa si prietenii / Sibiu

2+

Spectacol de animatie pentru copii cu mascote si personaje.

Elsa si prietenii / Sibiu Spectacol de animatie pentru copii cu mascote si personaje.

2+

Momentul mult visat a sosit! Vino să te întâlnești cu personajele preferate.

Porțile regatului de gheață din Arendelle s-au deschis pentru toți copiii din Sibiu!

Vă invităm preț de câteva minute, într-o lume a poveștilor  în care cu ajutorul imaginației, totul devine posibil. Elsa, cu puterile sale magice, curajoasa Anna, amuzantul Olaf, dar și Kristof împreună cu Renul său prietenos te așteaptă la distracție.

Copiii pot dansa și cânta alături de actorii din spectacol, iar pentru că cei mici sunt parte a scenariului, li se pun adesea întrebări și li se cere implicarea în spectacol. Ceea ce este nou și special chiar și pentru un teatru muzical neconventional, este că la final de spectacol, cei mici au parte și de un program de “încălzire” prin muzică,  dans (sub formă de joc interactiv) și multe alte activități printre care și face painting (opțional), alături de actorii  de la Golden Party.

Ne vedem la spectacol!

Opțional, copiii au posibilitatea să se picteze pe față.
 

Durata spectacolului: 60 minute

Scenariul si Regia : Sabina Arsenie

Muzica : Gabriel Arsenie

Coregrafie: Rares Valea

Spectacol pentru audienta +2 ani
 

Locatia : Cercul Militar Sibiu,sala de festivitati  – Bulevardul Victoriei nr  5, Sibiu

Data : Sambata 26 noiembrie ora 16:00 si 18:00

Biletele se gasesc online pe  Eventbook.ro,goldenparty.ro sau zilnic  la libraria HUMANITAS,  si inainte de eveniment in functie de disponibilitate.

Telefon rezervari : 0742422000
 

IMPORTANT:

Un bilet este valabil pentru o singură persoană. Toți participanții la spectacol, adulți și copii, trebuie să cumpere bilet, doar infanții de 1-18 luni au acces gratuit (însă nu au loc asigurat).

Accesul minorilor (0-18 ani) în locația evenimentului se face doar însoțiți de minim un adult (părinte sau tutore legal).

Accesul în locația evenimentului se face cu aproximativ 20 de minute înainte de începerea spectacolului. Vă rugam nu întârziați!

Atenție se fotografiază !

Prin cumpararea unui bilet, Participantul se obligă să respecte Regulile de participare și acces la spectacol, reguli disponibile în REGULAMENT ⬇

www.goldenparty.ro/regulament-spectacole-copii

we also recommend