Elsa și prietenii / Focsani

Spectacol muzical de animatie pentru copii cu mascote și personaje
Elsa și prietenii / Focsani Spectacol muzical de animatie pentru copii cu mascote și personaje

Elsa și prietenii / Focsani

Spectacol muzical de animatie pentru copii cu mascote și personaje

Momentul mult visat a sosit! Vino să te întâlnești cu personajele preferate.

Porțile regatului de gheață din Arendelle s-au deschis pentru toți copiii din Focsani !

Vă invităm preț de 60 de minute, într-o lume a poveștilor  în care cu ajutorul imaginației, totul devine posibil. Elsa, cu puterile sale magice, curajoasa Anna, amuzantul Olaf, dar și Kristof împreună cu Renul său prietenos te așteaptă la distracție.

Copiii pot dansa și cânta alături de actorii din spectacol, iar pentru că cei mici sunt parte a scenariului, li se pun adesea întrebări și li se cere implicarea în spectacol. Ceea ce este nou și special chiar și pentru un teatru muzical de animatie neconventional, este că la final de spectacol, cei mici au parte și de un program de “încălzire” prin muzică,  dans (sub formă de joc interactiv) și multe alte activități printre care și face painting (opțional), alături de actorii  de la Golden Party Cluj Napoca.

Ne vedem la spectacol!

Opțional, copiii au posibilitatea să se picteze pe față.

Durata spectacolului: 60 minute

Scenariul si Regia : Sabina Arsenie

Muzica : Gabriel Arsenie

Coregrafie: Rares Valea

Spectacol pentru audienta +2 ani

Locatia : Ateneul Popular Maier Ghe Pastia Piata Unirii nr. 3, Focșani

Data : Vineri 03 martie ora 18:00

Biletele se gasesc online pe  Eventbook.ro,goldenparty.ro sau zilnic  la Casieria salii de spectacol si la sala inainte de spectacol.

Info : 0742422000

Pret:  40 lei/copil si 45 lei/adult

IMPORTANT:

Un bilet este valabil pentru o singură persoană. Toți participanții la spectacol, adulți și copii, trebuie să cumpere bilet, doar infanții de 1-18 luni au acces gratuit (însă nu au loc asigurat).

Accesul minorilor (0-18 ani) în locația evenimentului se face doar însoțiți de minim un adult (părinte sau tutore legal).

Accesul în locația evenimentului se face cu aproximativ 20 de minute înainte de începerea spectacolului. Vă rugam nu întârziați!

Atenție se fotografiază !

Prin cumpararea unui bilet, Participantul se obligă să respecte Regulile de participare și acces la spectacol, reguli disponibile în REGULAMENT ⬇

www.goldenparty.ro/regulament-spectacole-copii

În acest moment, nu avem programată nicio reprezentație viitoare.

Fii la Curent cu Evenimentele Tale Favorite

Abonează-te

Îți recomandăm


Ema și Eric învață bunele maniere Spectacol de Teatru Muzical pentru copii
11:00 - Sâmbătă, 17 Octombrie
Ema și Eric învață bunele maniere
location_on Eminescu 33 Pub
Croitorașul cel viteaz după Frații Grimm
10:00 - Duminică, 1 Noiembrie
Croitorașul cel viteaz
location_on Teatrul Infinit
PATRULA ÎN ACȚIUNE | HUNEDOARA
17:00 - Miercuri, 11 Noiembrie
PATRULA ÎN ACȚIUNE | HUNEDOARA
location_on Casa de Cultura Hunedoara
PATRULA ÎN ACȚIUNE | SLOBOZIA
17:00 - Vineri, 27 Noiembrie
PATRULA ÎN ACȚIUNE | SLOBOZIA
location_on Sala Europa
ZEUL MĂCELULUI SALA MARE
19:00 - Sâmbătă, 31 Octombrie
ZEUL MĂCELULUI
location_on Teatrul Mihai Eminescu