fbpixel
Skip to main content

BUZUNARUL CU PAINE de Matei Vișniec

16+

Spectacol de teatru

BUZUNARUL CU PAINE de Matei Vișniec Spectacol de teatru

16+

Regia: Alex Bogdan
Cu: Alexandru Nagy și Ștefan Pavel

Cate adevaruri despre om pot incapea intr-un buzunar de teatru? Actorii Alexandru Nagy si Stefan Pavel si regizorul Alex Bogdan va invita sa descoperiti raspunsul impreuna cu ei! Spectacolul prezinta doua personaje, Domnul cu baston (Alexandru Nagy) si Domnul cu palarie (Stefan Pavel), care se motiveaza atat reciproc, cat si pe spectatori, in recunoasterea faptului ca majoritatea actiunilor noastre sunt absurde, intrucat ele nu reusesc sa tulbure
inertia lucrurilor mai mult decat o face o pietricica aruncata in apa unei fantani. Momente de insuportabila repetabilitate a fiintei. Alte momente insa cand credinta noastra si motorul care ne pune in miscare sunt atat de puternice incat depasesc limitele cu care ne-am obisnuit si… aceasta credinta a schimbarii in bine ajunge sa fie daruita spectatorului.

„Acest spectacol a avut de la 2 la 4 ore, l-am jucat chiar de 3 ori consecutiv. Exemplifică foarte clar limita dintre teatru și performance. Idealul unui spectacol de teatru este ca de fiecare dată să transmită energia unei premiere, la fel de proaspăt. Asta e un principiu ce privește “teatrul sacru”. Plecând de aici, ajungem la performance, apariție motivată de trebuința găsirii unui mod de a elibera frustrarea artiștilor… aici nediscutând despre comedia dell’arte. Așa că pentru a-ți răspunde, Buzunarul cu pâine nu mai este de mult un spectacol de teatru.” (Alexandru Nagy, sursa )

Buzunarul cu pâine a pornit de la o situaţie reală. Într-o zi, mergând cu bicicleta (pe vremea când eram profesor navetist la ţară, la 30 de kilometri de Bucureşti), am descoperit un câine aruncat într-o fântână părăsită. Mi s-a părut atât de extraordinar acest fapt, atât de incredibil… mi-am spus: câinele acesta sunt eu, trebuie să scriu această piesă. Era în 1984, toată România am văzut-o aruncată în aceea fântână, câinele acela era imaginea, metafora unei Românii care se zbătea şi nu reuşea decât să latre, să urle. Deci totul este un mister, iar textul ideal este de fapt cel care se scrie singur, dintr-o situaţie dramatică foarte puternică. Simt uneori, scriind, că eu nu sunt decât mesagerul care transmite mesajul” – Matei Vişniec