AUDIȚIE LA CINEMA VICTORIA

AUDIȚIE LA CINEMA VICTORIA

AUDIȚIE LA CINEMA VICTORIA

AUDIȚIE LA CINEMA VICTORIA
Adaptare după Alexander Galin
Regia: Victoria Dicu
Școala de Comedie by Victoria Dicu

O audiție. O mulțime de visuri. Câteva speranțe nebunești. Și o întrebare: cât de departe ai merge pentru a-ți schimba viața?

La Cinema Victoria, nimic nu este obișnuit!

Femei cu personalități puternice, povești de viață surprinzătoare și ambiții fără limite se întâlnesc într-o competiție în care fiecare își dorește să fie aleasă.

Se cântă, se dansează, se joacă teatru, se improvizează și, mai ales, se speră!

Dincolo de situațiile comice și replicile savuroase, se ascunde o poveste profund umană despre curaj, vulnerabilitate, dorința de a fi văzut și șansa unui nou început.

Adaptat de Victoria Dicu special pentru Școala de Comedie, spectacolul îmbină umorul, sensibilitatea și energia unor personaje în care, poate, ne vom regăsi fiecare câte puțin.

Iar pentru că magia teatrului nu are vârstă, copiii urcă pe scenă alături de adulți, aducând prospețime, spontaneitate și emoție unei povești în care generațiile se întâlnesc, iar teatrul devine o familie.

TEATRU. MUZICĂ. MAGIE. EMOȚIE.

Vei râde. Te vei emoționa. Și poate vei pleca acasă cu o întrebare:

Dacă viața ți-ar mai oferi o audiție, ai avea curajul să fii tu însuți?

location_on местоположение
calendar_month дата
payments цена
bookmark поръчка
location_on местоположение
calendar_month дата
19:30 - Понеделник, 14 Декември 2026
bookmark поръчка
110 леи

Бъдете в крак с любимите си събития

Абонирай се

също препоръчваме


PANICĂ - TREI BĂRBAȚI PE PUNCTUL DE A CEDA PSIHIC
19:00 - Събота, 21 Ноември
PANICĂ - TREI BĂRBAȚI PE PUNCTUL DE A CEDA PSIHIC
location_on Teatrul Coquette
SINGURĂ ACASĂ
19:30 - Сряда, 18 Ноември
SINGURĂ ACASĂ
location_on Sala Dalles București
PATRULA ÎN ACȚIUNE | BUCUREȘTI
11:00 - Събота, 5 Декември
PATRULA ÎN ACȚIUNE | BUCUREȘTI
location_on Happy Cinema Vitantis
Avarul de Molière Spectacolele gazduite ale partenerului EmControl School
20:00 - Днес, 12 Ноември
Avarul de Molière
location_on Teatrul Actorilor București
Păpădii și veronici
20:00 - Неделя, 15 Ноември
Păpădii și veronici
location_on Centrul de Teatru Educațional Replika
Escurial. Palatul coșmarurilor. Exorcism Un an de Cinema Johnny
19:00 - Събота, 21 Ноември
Escurial. Palatul coșmarurilor. Exorcism
location_on Cinema Johnny Freidorf, Timișoara