fbpixel
program image

Program Too good not to show it

Asociația Developing Art organizează în toamna anului 2020, sub numele Too Good Not To Show It, o serie de evenimente dedicate dansului contemporan. Conceput inițial ca un turneu în țară (la Brașov, Suceava și Sfântu Gheorghe), cu scopul de difuza și promova spectacole și ateliere de dans, însoțite de artist talk-uri, Too Good Not To Show It a fost regândit, în condițiile restricțiilor impuse de pandamia pe care o traversăm, exclusiv pentru mediul online.

Vom prezenta, în parteneriat cu Centrul Cultural Reduta Brașov, Teatrul Municipal Matei Vișniec Suceava și Teatrul Andrei Mureșanu Sfântu Gheorghe trei spectacole online, trei ateliere de dans contemporan și discuții cu echipele artistice. 

Spectacolul 37 minutes of make believe, creat și interpretat de Andreea Novac, va fi prezentat online pe 2 octombrie, 6 și 13 noiembrie, de la ora 20.00. Spectacolul se foloseşte de cuvânt şi mişcare pentru a crea premisele unei întâlniri între imaginaţia performerului şi cea a publicului.

Performance-ul Nu o lua personal, concept și interpretare Irina Marinescu, va fi prezentat în perioada 15 - 20 octombrie într-un format adaptat, one on one, în fiecare zi de la orele 18.00, 19.00 și 20.00. Publicul își va putea rezerva locurile și se va întâlni cu echipa Nu o lua personal live pe ZOOM, într-un performance imersiv, în care accentul se pune pe explorarea în timp real a emoțiilor. Nu o lua personal este un o invitație într-un spațiu în care emoția devine mișcare, sunet, culoare. 

Spectacolul A truth, a lie and a list of possibilities, concept Andreea Novac, va fi difuzat online pe 4 octombrie, 8 și 15 noiembrie, de la ora 20.00. A truth, a lie and a list of possibilities este spectacolul cu care coregrafa Andreea Novac încearcă să îşi clarifice atitudinea faţă de controversata temă a frumuseţii. Întrebarea pe care o adresează spectacolul se leaga mai ales de felul în care este produsă şi folosită frumuseţea, înţeleasă aici ca experienţă de comunicare, dezgolită de promisiuni estetice.

Spectacolele vor fi însoțite de o serie de discuții - înregistrate pe ZOOM - cu echipele artistice implicate în realizare lor. Artist talk-urile vor fi disponibile înainte sau după spectacole pe pagina de FaceBook a Asociației Developing Art.

Trei ateliere de dans contemporan - Corpul senzorial și Corpul surprinzător - vor avea loc pe ZOOM, pe 3 octombrie și respectiv 7 și 14 noiembrie, de la ora 12.00. Corpul senzorial, condus de Irina Marinescu și Alina Ușurelu, este o invitație la explorarea senzațiilor prin mișcare. Ce se întamplă când proiectezi imaginația în corp? Corpul surprinzător, condus de Andreea Novac, propune o întâlnire între idei, corpuri și mișcare, rafinate prin mijloacele sensibilității și expresivității personale. 

events