fbpixel
Skip to main content

Filme de la ediția din acest an a TIFF, dar și alte pelicule premiate sau prezentate în avanpremieră vin la București într-un spațiu central inedit, între 7 august și 27 septembrie, la CINEMA SUB CLAR DE LUNĂ.

Proiecțiile au loc în aer liber, de joi până duminică, într-un spațiu amplu alăturat Casei Florescu-Manu de pe Calea Victoriei 192A (vizavi de Casa Vernescu), care permite găzduirea a maximum 150 de spectatori, cu respectarea regulilor de siguranță sanitară.

Bucureștenii pot vedea, între altele, filmul care a deschis TIFF-ul de anul acesta, pe cele care primesc Trofeul Transilvania și Premiul Publicului, dar și lungmetraje din diverse secțiuni ale festivalului, plus alte titluri europene premiate sau cu succes la public.

CINEMA SUB CLAR DE LUNĂ este un proiect al Asociației Festivalul de Film Transilvania (AFFT) și vine în întâmpinarea cinefililor, oferindu-le posibilitatea ca, până la deschiderea sălilor de cinema, să vadă filme pe ecran mare.