ReFericirea – Viața nu e ca pe Insta. Învață cum să te bucuri de viață fără filtre
21 martie | ARCUB București
Unde te uiți vezi numai „vieți perfecte”, în timp ce tu nu ai timp nici să respiri? Te invităm la cea de-a patra ediție a conferinței ReFericirea, un eveniment dedicat celor care nu doar că nu caută o viață ideală, dar vor să se bucure de fiecare zi fix așa cum vine, cu imperfecțiuni și obstacole. Te așteptăm pe 21 martie 2026, în intervalul 10.00-16.00, la ARCUB București.
Într-o lume care ne cere să fim impecabili, productivi și mereu la turație maximă și care pune mai mult preț pe ce se vede decât pe ce se simte, vom discuta despre viața reală. Despre oboseala care nu trece doar cu un somn de weekend și despre curajul de a lăsa filtrele deoparte pentru a ne regăsi echilibrul. Despre cât de mult rău fac noile „standarde de frumusețe”, când la 45 de ani trebuie să arăți ca la 20, despre sănătatea fizică și cea psiho-emoționalăși despre curaj.
Pe scena Refericirea vor urca medici pasionați, psihologi care înțeleg profunzimile minții și persoane publice care au curajul să își împărtășească vulnerabilitățile. Împreună, vom traduce mecanismele complexe ale corpului în soluții practice, explicând ce simțim și cum ne putem adapta, fără discursuri motivaționale goale, ci cu resurse reale.
Speakeri la Conferința Refericirea, ediția a 4-a
Dr. Vlad Stroescu, medic primar psihiatru
Dr. Vlad Stroescu are experiență clinică în tratamentul tulburărilor de anxietate, depresie și burnout. Este cunoscut publicului larg pentru intervențiile sale echilibrate în spațiul media, unde explică pe înțelesul tuturor legătura dintre stres, stil de viață și sănătatea mintală. Abordarea sa este ferm ancorată în știință, fără dramatizări inutile, ceea ce l-a transformat într-una dintre vocile credibile ale psihiatriei românești contemporane.
Iulia Barca, psiholog și psihoterapeut
Iulia Barca este specializată în anxietate, reglare emoțională și procese de adaptare la schimbări majore de viață. În practica sa îmbină intervențiile validate științific cu instrumente concrete, aplicabile în viața de zi cu zi. Este apreciată pentru claritatea și structura cu care abordează teme precum frica, reziliența și reconstrucția echilibrului personal.
Dr. Andreea Moroianu, medic specialist dermavenerologie
Andreea Moroianu are experiență în dermatologie medicală și estetică. Este cunoscută pentru promovarea unei îngrijiri corecte, adaptate fiecărui tip de piele. În aparițiile publice vorbește despre impactul stresului, al poluării și al stilului de viață asupra pielii, aducând explicații bazate pe dovezi, nu pe trenduri.
Ela Crăciun, realizatoare și prezentatoare TV
Ela Crăciun este unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din zona de parenting și lifestyle din România. A construit o comunitate numeroasă prin autenticitate și prin abordarea directă a temelor legate de familie, carieră și echilibrul dintre viața personală și cea profesională. Este autoare și o prezență constantă în mediul online, unde vorbește deschis despre realitățile din spatele imaginii perfecte din social media.
AGENDA
10.00-10.30 Welcome coffee
10.30 – 11.30 Dr. Vlad Stroescu, medic specialist psihiatru - Sănătatea înseamnă liniște. (Cum îți afectează stresul analizele, ce legătură are somnul cu imunitatea, cum recunoști semnele supraîncărcării organismului și ce poți schimba imediat în rutina ta)
11.30—12.30 Iulia Barca, psiholog și psihoterapeut. - Când viața se schimbă. Cum ne regăsim stabilitatea (Despre adaptare, despre frica inevitabilă din spatele schimbărilor mari sau mici și despre felul în care ne putem reconstrui echilibrul folosind resurse reale)
12.30 – 12.45 Pauza de cafea
12.45- 13.45 Dr. Andreea Moroianu, medic specialist dermatovenerologie - Frumusețe fără presiune. Îngrijire care nu te epuizează (Ce înseamnă îngrijirea corectă într-o perioadă în care pielea este presată de stres, lipsă de somn, poluare și idealuri nerealiste)
13.45 – 14.15 Pauza de prânz
14.15 – 15.15 Ela Crăciun, prezentatoare și realizatoare TV - Presiunea digitală. Ce simțim, ce pierdem, cum ne adaptăm (Despre teama de a nu ține pasul, despre anxietatea că vom fi „depășiți”, despre comparațiile continue și sentimentul că oricând poate apărea ceva care ne schimbă regulile jocului)
Conferința ReFericirea este un eveniment pentru cei care simt că nu mai vor o viață perfectă pentru social media, ci una trăită cu mai multă liniște, claritate și normalitate. Un spațiu de conversație calmă, pe înțelesul tuturor, despre lucruri care ne privesc pe toți.
Cu ce vei pleca de la conferință?
• Soluții aplicabile. Pleci cu o listă clară de obiceiuri care aduc ordine în haos.
• Interacțiune. Acces în zona de lobby pentru activări dedicate wellbeing-ului și testări de produse.
• Networking și comunitate. Vei fi alături de peste 100 de participanți care caută, ca și tine, un stil de viață mai conștient.
• Goodie-bag. Surprize și materiale promoționale din partea partenerilor noștri.
Rezervă-ți locul și oferă-ți cadou o zi în care prioritatea ești TU.