Pe 20 iunie, la 19:30, ne întâlnim la București cu unul dintre cei mai cunoscuți scriitori americani de satiră: David Sedaris, autorul a numeroase bestselleruri, tipărite în 10 milioane de exemplare și traduse în 29 de limbi. Sedaris va citi pe scena mare a ARCUB Gabroveni pasaje din eseurile sale și din scrieri încă nepublicate, într-un eveniment prezentat de The Power of Storytelling. După performance și o sesiune de întrebări și răspunsuri, Sedaris rămâne să ciocnească un pahar și să semneze cărți.
David Sedaris este probabil cel mai amuzant și fin observator al unor chițibușuri sociale și relaționale care nu ne ocolesc pe niciunii dintre noi. E și de așteptat să devii perceptiv la ineditul situațiilor din jurul tău când ești un american de origine greacă într-o familie cu șase copii, ai fost crescut într-un stat conservator precum Carolina de Nord și te-ai lămurit destul de rapid în viață că ești gay.
Un eveniment co-organizat de Narator.
Susținut de NN.
Cu sprijinul Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești.
Parteneri media: DoR (Decât o Revistă), Scena9, SUB25.
UNDE: ARCUB Gabroveni, Sala Mare, Str. Lipscani nr. 84-90
CÂND: Luni, 20 iunie, 19:30 (Acces de la ora 19:00)
Vizita lui Sedaris e prilejuită de traducerea colecției de eseuri Eu o să vorbește drăguț cândva, apărută în seria Narator a Editurii Publica. În povești încărcate cu o doză nesănătoasă de umor și autoironie, Sedaris trece în revistă o sumedenie de nimicuri hilare legate de viața lui și a familiei sale pestrițe, însă ajunge negreșit să ilustreze teme universale, profunde și uneori întunecate despre cine suntem, cine devenim cu timpul și cum reacționăm în situații care ne scot din zona de confort.
Nimeni nu scapă de condeiul lui ascuțit: nici mama lui care spre finalul vieții alunecă spre alcoolism și depresie; nici tatăl lui, un inginer priceput, dar care nu avea nimic în comun cu niciunul din copiii săi; nici frații și surorile lui – precum Paul, fratele cel mic și caustic, un sudic lipsit de orice filtru, adorabil și exasperant în același timp -, dar nici Sedaris însuși. A doua parte a cărții (Deux) se concentrează pe peripețiile naratorului și ale partenerului său de viață, Hugh, după mutarea în Franța – o experiență pe cât de boemă, pe atât de inconfortabilă și ridicolă pe alocuri, mai ales când încerci să înveți o limbă străină. Iar dacă Sedaris excelează la ceva, acel lucru este confruntarea ridicolului cu un zâmbet larg și o curiozitate prietenoasă, până când orice simț al rușinii dispare și nu mai rămânem izolați în fricile din căpățânile noastre, ci râdem împreună.
Evenimentul e prezentat de The Power of Storytelling, o conferință internațională inițiată în 2011 de DoR (Decât o Revistă) din credința că poveștile bine spuse pot schimba vieți și comunități, să inspire și să ne apropie de ceilalți. Ediția de anul acesta va avea loc pe 14-15 octombrie.
_________________________
Pentru mai multe informații ne puteți contacta la alina@thepowerofstorytelling.org
Facebook: https://www.facebook.com/events/286114121723632/
URL: http://www.thepowerofstorytelling.org/
_________________________