Moșteniri Coregrafice: Perspective

Moșteniri Coregrafice: Perspective

Moșteniri Coregrafice: Perspective

La 30 de ani de la dispariția lui Oleg Danovski, seria documentară „Moșteniri coregrafice” continuă cu episodul „Perspective”, un film care întregește portretul uneia dintre cele mai importante personalități ale dansului românesc. 

Documentarul urmărește ultima etapă a creației lui Oleg Danovski, marcată de înființarea la Constanța, a primului teatru de balet din România și reconstituie, totodată, evoluția companiei create de marele regizor-coregraf - un fenomen cultural naţional, care s-a bucurat de o recunoaștere remarcabilă și pe scenele internaționale.  

În cei 18 ani de activitate la Constanța, Oleg Danovski a semnat aproximativ 33 de premiere, de dimensiuni şi în stiluri variate. Prin geniul său coregrafic, a construit pentru companie un repertoriu unic și original, valorificat de talentul dansatorilor, în care modernitatea se armoniza cu tradiția.

 

Proiect cultural cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

location_on Locație
calendar_month Data
payments Preț
bookmark Comandă
location_on Locație
calendar_month Data
16:00 - Sâmbătă, 17 Octombrie 2026
bookmark Comandă
0 lei (Acces pe bază de bilet cu valoare zero)

Fii la Curent cu Evenimentele Tale Favorite

Abonează-te