„Testarea standardizată în educație” - Lansare de carte și dezbatere

„Testarea standardizată în educație” - Lansare de carte și dezbatere

„Testarea standardizată în educație” - Lansare de carte și dezbatere

Editura Humanitas vă invită marți, 7 noiembrie, ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cișmigiu pentru lansarea cărții „Testarea standardizată în educație”, a profesorului Dragoș Iliescu.

Alături de autor, la dezbatere vor participa Daniela Vișoianu, specialist în politici publice în educație, și profesorul Marcel Bartic, realizator Europa FM

„Îmi doresc ca această carte să aducă dezbaterea privind evaluarea în educație pe un făgaș constructiv și să deschidă porțile unor discuții captivante despre cum putem îmbunătăți modul în care se realizează evaluarea în sistemul educațional românesc. Totodată, prin paginile acestei cărți mi-am propus să facă acest subiect mai clar și mai ușor de înțeles pentru toată lumea, de la părinți și profesori, la jurnaliști și factori de decizie în politica educațională.” - DRAGOȘ ILIESCU

„În domeniul abordat de această carte, știința face tot mai greu față pseudoștiinței și simțului comun. Oamenii, în vârtejul dorinței de a‐și vedea vocea ascultată, exagerează și nu mai știu când să tacă reflexiv: la modul eronat considerăm că, fiind oameni toți, ne pricepem la oameni și la comportamentul lor, și toți știm cum ar trebui făcută educația, doar am trecut prin asta și/sau avem copii care trec. Când nu iese cum dorim în evaluare/testare, metoda este proastă, nu noi avem ceva de îmbunătățit în ceea ce ne privește. Oamenii nu mai știu când să pună întrebări experților sau cum să formuleze opinii informate. Așa cum spuneam mai sus, gândurile, ideile, înțelegerile noastre sunt prea ușor considerate deja adevăr: sigur că ceea ce este adevărat poate fi înțeles și ne oferă apoi sens și semnificații, dar nu tot ce poate fi înțeles și ne dă sens și semnificații este și adevărat!
Lucrarea de față se înscrie perfect și la timp în această paradigmă a vremurilor noastre, venind atât ca un antidot la problemele cu care se confruntă domeniul și societatea, cât și ca o cale de urmat. În primul rând este o lucrare științifică, scrisă de probabil cel mai titrat psiholog român în domeniu – fost președinte (2016–2018) al International Test Commission (ITC), redactor‐șef al revistei europene de referință (European Journal of Psychological Assessment) și autor al unor monografii internaționale devenite un reper în domeniu –, care abordează riguros concepte psihologice și educaționale complexe (testare, evaluare, standardizare, competențe etc.). Dar este o lucrare științifică scrisă într‐un limbaj accesibil pentru a ajunge la oameni, în vechea logică iluministă de Sapere Aude! Și, pentru a întregi paradigma, lucrarea este scrisă într‐un limbaj atractiv, pentru a aduce oamenii cu plăcere și curiozitate la știință.” - DANIEL DAVID

Dragoș Iliescu, specialist în psihologie aplicată în context ocupațional și în probleme de capital uman, precum și în testarea și evaluarea psihologică și educațională (cu o componentă interculturală puternică), este profesor la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, unde conduce și școala doctorală – și, de asemenea, profesor extraordinar în cadrul Universității din Stellenbosch. Pe lângă cariera academică, a fost activ în consultanță de-a lungul ultimilor 25 de ani, fiind implicat în sau conducând un număr de proiecte importante privind testarea și evaluarea psihologică și educațională, în contexte comerciale sau guvernamentale, în Europa, Asia, Africa și America de Sud.

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe