Andrei Pleșu în dialog cu Andrei Cornea despre al treilea volum din seria operei integrale a lui Platon. Moderator: Grigore Vida
Joi, 19 ianuarie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
Andrei Pleșu în dialog cu Andrei Cornea despre al treilea volum din seria operei integrale a lui Platon. Moderator: Grigore Vida
Joi, 19 ianuarie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
Andrei Pleșu în dialog cu Andrei Cornea despre al treilea volum din seria operei integrale a lui Platon
Joi, 19 ianuarie, ora 19.00, vă așteptăm la Librăria Humanitas de la Cișmigiu la o întâlnire-eveniment cu Andrei Pleșu și Andrei Cornea prilejuită de apariția celui de-al treilea volum din seria Platon – Opera integrală într-o nouă traducere de Andrei Cornea. Dialogul va fi moderat de Grigore Vida.
„Al treilea volum al seriei Platon – Opera integrală (POI, 3) cuprinde Republica, precedată de micul dialog Cleitophon. [...]
Legătura dramatică dintre Cleitophon și Republica e evidentă: Cleitophon, pe care în Republica îl găsim ca susţinător hotărât al sofistului și retorului Thrasymachos, în dialogul omonim îi declară lui Socrate că e nemulţumit de filozofia lui, care, ce- i drept, îndeamnă în modul cel mai minunat la cultivarea virtuţii, dar nu explică ce sunt virtutea și, mai ales, dreptatea, sau oferă răspunsuri vagi și inconsistente: aparent, Socrate ori n-are răspunsuri valabile, ori le ţine secrete. În consecinţă, Cleitophon (care deja s-a plâns de Socrate unor amici) i se va alătura lui Thrasymachos, sperând că va primi de la acesta un răspuns precis și sigur. Dialogul se încheie aici, abrupt, fără a se putea citi în el replica lui Socrate.
Însă abia în Republica vom vedea mai întâi că răspunsul lui Thrasymachos privitor la dreptate e fals; apoi că Socrate poate răspunde competent și complet la nedumeririle nu fără justificare ale unora precum Cleitophon. Dar, adevărat, acel Socrate din Republica e în cea mai mare parte unul «nesocratic», un Socrate «platonician», edificator și sistematic. Așadar, dacă Cleitophon e autentic și nici nu e neterminat (și nu cred că este), Platon l-a putut scrie atât ca pe un fel de «introducere» și de «justificare» pentru al său atât de «nesocratic» Socrate din cărţile II–X ale Republicii, cât și pentru a prezenta contextul «monden» al disputei dintre Socrate și Thrasymachos din Cartea I. Așadar, dacă îl citim pe Cleitophon în acest fel, ca pe un fel de introducere la Republica (fie și scris după aceasta din urmă în cea mai mare parte), Platon ar părea că vrea să ne spună: da, într-un anume sens strict, discipolii precum Cleitophon au avut dreptate să dezerteze: «autenticul», «istoricul» Socrate oferea mai curând îndemnuri și întrebări decât soluţii imediate. Dar asta nu înseamnă câtuși de puţin că trebuie mers pe calea lui Thrasymachos sau a altor sofiști și retori. Așa cum se vede în Republica, e posibilă și necesară dezvoltarea problematicii socratice (a ceea ce am numit «nucleul originar», POI, 1, 57). Demersul, valabil pentru spiritele filozofice care studiau la Academie, de pildă, va oferi răspunsuri complexe, specific platoniciene, la marile întrebări – precum în Phaidon, Republica, Timaios – chiar dacă niciodată aceste răspunsuri nu vor împietri în schemele unui sistem dogmatic. [...]
După unii filozofi, precum K.R. Popper, Republica este prima (şi, în timp, cea mai influentă) dintre marile utopii (sau distopii) cu vocaţie totalitară, ostilă «societăţii deschise», și de unde, direct sau indirect, își vor fi aflat inspiraţia nu numai promotorii fascismului secolului XX, ci şi Hegel, Marx și, ulterior, comunismul. Pe de altă parte, tot aceeași operă va impulsiona sau va influenţa profund şi alte curente, precum meritocraţia, feminismul și diferite sisteme educaţionale reformiste (precum clasele mixte). (...)
Republica este mult mai mult decât o sursă de inspiraţie pentru diferite ideologii moderne: ea propune un model raţional al sufletului Omului, precum și unul al Statului, al Educaţiei, al Știinţei, ca și o viziune asupra vieţii de după moarte, cuplată la o teodicee; toate aceste modele sunt unificate într-o viziune holistă, care are în miezul ei așa-numita Forma Binelui, «vârful» eșafodajului numit de interpreţi «teoria formelor» (Ideilor). Iar dacă luăm în considerare fie și numai celebra alegorie (sau mit) a Peșterii din Cartea a VII-a, cred că am putea spune fără greșeală că, alături de capitolul II al Cărţii Facerii din Biblie, aflăm aici cea mai profundă și mai neliniștitoare prezentare rezumativă a condiţiei umane în genere scrisă vreodată.“ – Andrei Cornea
Platon – Opera integrală este un proiect susţinut de Fundaţia „Republica Literelor“ și Editura Humanitas.
