Alegorii teritoriale (secolele XVII – XVIII) – webinar susținut de dr. Cosmin Ungureanu

Alegorii teritoriale (secolele XVII – XVIII) – webinar susținut de dr. Cosmin Ungureanu

Alegorii teritoriale (secolele XVII – XVIII) – webinar susținut de dr. Cosmin Ungureanu

În câmpul artei, alegoria este un mod de figurare larg răspândit în modernitatea timpurie, cu un solid substrat literar, filozofic, mitologic și religios. O imagine alegorică combină varii elemente figurative – personificări, obiecte, elemente naturale sau arhitectonice etc. – în vederea codificării vizuale a unor concepte sau entități. Tot în modernitatea timpurie, reprezentarea continentelor devine o temă foarte atractivă pentru artiști (și comanditari deopotrivă), stimulați de numeroase descrieri ale teritoriilor extra-europene în curs de colonizare, precum și de ample posibilități ilustrative. Prin urmare, extrasă din regimul abstract al cartografiei, reprezentarea continentelor amalgamează creaturi și artefacte exotice, dar și personificări mai vechi, cum ar fi spre exemplu zeitatea fluvială. Despre o asemenea artă combinatorie va fi vorba, ilustrată de tablouri, fresce și sculpturi realizate de artiști precum     Jan van Kessel, Giovanni Battista Tiepolo și Gianlorenzo Bernini.

Mai multe informații pe siteul www.muzeulhartilor.ro

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

we also recommend


În căutarea tribului pierdut: Omul și Natura Conferință susținută de Alexandru Stermin, urmată de un dialog cu Radu Paraschivescu
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 18 mai, ora 11.30
În căutarea tribului pierdut: Omul și Natura
Online
Cum se nimicește un demon și cum înving religiile Conferință susținută de Catherine Nixey, urmată de un dialog cu Cătălin Striblea
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 18 mai, ora 17.30
Cum se nimicește un demon și cum înving religiile
Online
Noi și ceilalți: Emergența străinului în arta vizuală occidentală Conferință susținută de Victor Ieronim Stoichiță, urmată de un dialog cu Mihaela Dedeoglu
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 19 mai, ora 11.30
Noi și ceilalți: Emergența străinului în arta vizuală occidentală
Online
Capitalismul încotro? Conferință susținută de Cristian Mureșan, urmată de un dialog cu Gabriel Liiceanu
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 19 mai, ora 17.30
Capitalismul încotro?
Online
Ce ne facem cu specia umană. Este oare cu putință conviețuirea? Conferință susținută de Gabriel Liiceanu, urmată de un dialog cu Horia-Roman Patapievici
disponibil doar pentru vizionare online începând cu 20 mai, ora 19.30
Ce ne facem cu specia umană. Este oare cu putință conviețuirea?
Online