Movie
29 Aug 2020

Special screenings and the music of Elton John in the 3rd day of TIFF Sibiu


Ziua 3 de TIFF Sibiu propune o selecție de filme care au cucerit publicul și au fost recunoscute de jurii intrenaționale. Toate proiecțiile încep la ora 21:00. Accesul la proiecții se va face cu o oră înainte de începerea lor, pentru a putea aplica măsurile de siguranță și a respecta distanțarea socială.

În Piața Mare din Sibiu, publicul va putea urmări proiecția filmului Durere și Glorie/ Dolor y Gloria, nominalizat la Oscar 2020 pentru Cel mai bun film international. Filmul regizat de Pedro Almodóvar, cu Antonio Banderas, Asier Etxeandia și Penélope Cruz în rolurile principale, vorbeşte despre o serie de reîntâlniri ale regizorului Salvador Mallo, a cărui sănătate e tot mai şubredă. Unele reîntâlniri au loc în realitate, altele doar în amintire: copilăria petrecută în anii ’60, trezirea dorinţei sexuale, prima iubire adultă în Madrid, chinul despărţirii când sentimentele erau mai mult decât intense, cu scrisul drept unică terapie pentru a uita ceea ce era de neuitat.

La Habermann Markt, Colectiv, documentarul cutremurător, multi-premiat, despre fraudele imense din sistemul medical, va fi proiectat în prezența regizorului Alexander Nanau, scenaristei Antoaneta Opriș, jurnaliștilor Cătălin Tolontan și Mirela Neag și colaboratorului artistic, Mihai Grecea. Aceștia vor vorbi despre film și experiența din spatele acestuia, după proiecție, într-o sesiune de Q&A.

Mama/Madre, filmul în regia lui Rodrigo Sorogoyen, va fi proiectat la Muzeul în aer liber ”Astra.” Filmul extrem de emoționant, spune povestea Elenei, o mama care și-a pierdut fiul în urmă cu 10 ani.A trecut un deceniu de când fiul de şase ani al Elenei a dispărut fără urmă. Ultimele lui vorbe au fost în timpul unui apel telefonic în care îi spunea că s-a pierdut pe o plajă din Franţa şi că nu-şi găseşte tatăl. În prezent, Elena e pe aceeaşi plajă şi îşi umple zilele administrând un restaurant. Începe în sfârşit să fie ea însăşi după această traumă din trecut, când întâlneşte un adolescent care îi aduce aminte de fiul ei. Cei doi vor începe o relaţie cu urmări neaşteptate.

În parcarea supraterană Promenada Sibiu, spectatorii vor putea să se bucure de melodiile inegalabilului Elton John, în filmul Rocketman, un musical biografic emoționant o odisee muzicală la confluența fanteziei cu realitatea, care îmbină lumea muzicii, celebrității și a modei, bazat pe viața cântărețului, pentru care actorul Taron Egerton a câștigat Globul de Aur.

Terasa cu flori a Centrului Cultural „Ion Besoiu” intră într-o altă epocă, când un adolescent de 16 ani face tot posibilul să devină următorul mare idol online, în Tineri și influenceri/ Jawline (r. Liza Mandelup). Adolescente de pe întreg globul adoră conţinut similar, care le oferă şansa să interacţioneze pentru un minut sau două - sau mai mult, pentru preţul potrivit - cu frumuşelul favorit. Dar Tester iese în evidenţă, în timp ce-şi declară ore în şir dragostea necondiţionată pentru fane. Rolul i-a adus lui Austyn Tester o fărâmă de celebritate: Premiul pentru Tânără speranţă la Sundance 2019.