Stranger Strings

Stranger Strings

Stranger Strings

Liron Levin și Ignatio Buby Grinstein, doi din trainerii Festivalului Național de improvizație au hotărât să mai rămână prin zonă și n-am avut cum să nu-i rugăm să joace pe scena noastră!
Nu numai că au zis da, dar au insistat să joace alaturi de improvizatori români!

O să fie o nebunie pe scenă, iar alături de cei doi îi avem pe: Vlad Pasencu, Mihaela Georgescu, Dan Miron și Dan Codreanu.

Prețul unui bilet este 29 de lei.
Bilete cash la fața locului sau în curând pe Eventbook.
Porțile Recul se deschid la ora 19.
#remediucultural

*** Facem tot posibilul să avem grijă de spectatorii și colaboratorii noștri. Pentru asta urmărim în mod constant recomandările autorităților și adaptăm spațiul nostru astfel încât să fiți în permanentă siguranță atunci când participați la evenimentele Recul.
Având în vedere evoluția epidemiologică din ultima perioadă, este de așteptat ca în cursul următoarelor zile, rata de incidență în Municipiul București să depășească valoarea de 3 la mie.
În conformitate cu Art.1. lit. b) și Art. 2 din Hotărârea CNSS nr. 70 din 16.09.2021 privind stabilirea măsurilor aplicate în contextul pandemiei de COVID-19, avem următoarele REGULI DE ACCES!!!
La eveniment pot participa:
- persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de imunizare
- persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore
- Persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării cu COVID-19 și prezintă testul de anticorpi aferent.
-În cadrul evenimentului, purtarea măștii de protecție este obligatorie.
- Este obligatorie respectarea locurilor marcate în sală.
- După începerea spectacolului accesul publicului în sală nu mai este permis.
Pe durata spectacolului publicul este rugat să închidă telefoanele mobile, iar fotografierea, filmarea și înregistrarea audio nu sunt permise.

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe