EU RĂMÂN

EU RĂMÂN de Blanca Doba și Luana Hagiu

EU RĂMÂN

de Blanca Doba și Luana Hagiu

*Durata: 45 min. fără pauză

Cu Blanca Doba

Regie: Luana Hagiu

Vine un moment când simți că trebuie să vorbești despre tot. EU RĂMÂN nu vorbește chiar despre tot-tot, dar vorbește despre un tot important – un tot al meseriei și al frământărilor. Sunt gânduri, sunt momente și schițe, crochiuri din spatele cortinei pe care le-am ales, aranjat, pus în vorbe și mișcări într-o formă comică, ușor de înțeles și urmărit, însă nici pe departe superficială, ci dimpotrivă, plină de suflet. EU RĂMÂN este despre senzațiile actorului în ziua de spectacol, despre textele pe care toată lumea simte că le cunoaște chiar dacă nu le-a citit sau văzut, este despre dorința de a nu se termina reprezentația, despre glume și castinguri. Este despre teatru, dar văzut printr-un ochi exterior, care nu cere publicului să cunoască toate detaliile acestei meserii, ci doar îi oferă șansa de a “trage cu ochiul” în spatele cortinei.

FRAGMENT DE CRONICĂ

“Fierbinte și actual, spectacolul „Eu rămân” conturează parodic secvențe din viața destul de complicată a actorilor. Ceea ce reprezintă obișnuitul pentru ei, ajunge acum vizibil și pentru spectatori. Entuziasmul începutului de carieră continuă cu încercări nenumărate de a obține roluri, trece prin etapa clasicilor, testează categorii de oameni și personaje… în căutarea celui care îl va consacra. Blanca Doba conduce ferm monologul, lăsând la iveală lumini și umbre, priviri, gesturi și voci neașteptate pe care le dă personajului său. Sub aparenta-i fragilitate, printr-o tehnică bine construită, Blanca găsește resorturi pentru a pune câte ceva (diferit) în fiecare interpretare. Dar ce se întâmplă cu actorul atunci când coboară de pe scenă? Cu toții ne întrebăm. Sau poate că nu ne întrebăm, dar ar trebui. Cu el rămân replici, singurătăți, relații, energii. Și le poartă pe toate eroic, adăugând încă unul și încă unul. Înăuntrul fiecărui actor, la o căutare atentă, cu ochii larg deschiși, putem găsi o memorie viscerală, o multitudine de povești reale și imaginate, un tărâm edenic al tuturor și-al nimănui. Și sunt privilegiați că îl conțin.” (Elena Coman)

MĂSURI ȘI REGULI PRIVIND ACCESUL LA SPECTACOLE

  1. Foaierul și sala de spectacole sunt dezinfectate corespunzător, iar numărul de locuri este limitat conform dispozițiilor legale în vigoare.
  2. Pentru accesul la spectacole este necesară prezentarea Certificatului Verde de vaccinare / Adeverinței de vaccinare care să ateste cel puțin 10 zile de la încheierea schemei complete de vaccinare – SAU rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi  de 72 de ore – SAU rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu  virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore – SAU un document care să ateste perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS CoV-2.
  3. Purtarea măștii de protecție este obligatorie, pe toată durata reprezentației și oriunde în interiorul teatrului. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul.
  4. Accesul se face începând cu 20 de minute înainte de ora începerii reprezentației, anunțată pe bilet, astfel încât să poată fi evitate aglomerația și cozile. Din motive legate de siguranța dumneavoastră și a artiștilor, după începerea reprezentației accesul în sală NU mai este permis.
  5. Respectarea/menținerea, de către participanți, a distanțării de minimum 1 m este obligatorie. 
  6. Teatrul își rezervă dreptul de a efectua un triaj observațional la intrare și de a nu permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală alterată) și temperatură mai mai de 37,3°C.
  7. Termoscanarea se efectuează de către personalul teatrului. Persoanele care refuză termoscanarea nu vor avea acces în instituție.
  8. La intrarea în sala de spectacol, vă rugăm să vă dezinfectați mâinile cu produsele de dezinfectare puse la dispoziție de către teatru.
  9. Locurile din sală se ocupă în ordinea sosirii, cu păstrarea câte unui loc liber.
  10. Personalul teatrului va verifica respectarea distanţării sociale în timpul spectacolului.
  11. Pe durata desfășurării spectacolului, nu este permis consumul de alimente și băuturi.
  12. Din respect pentru artiști și spectatori, vă rugăm ca, în timpul evenimentului, să țineți telefoanele închise, pe modul Avion sau Silențios și să păstrați liniștea.

Vă mulțumim.

Echipa Teatrului Apropo

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

we also recommend