Cluj-Napoca: Amantul – Maia Morgenstern & Mircea Rusu

Maia Morgenstern revine pe scena din Cluj, alături de Mircea Rusu

Maia Morgenstern revine în fața publicului clujean alături de Mircea Rusu, într-o piesă excepțională. Amantul se va juca pe scena Operei Române luni, 20 mai, cu începere de la ora 20:00.

”Amantul (The Lover) de Harold Pinter, este o comedie cu subtilităţi ironice, nelipsită de accente dramatice. Predispoziţia autorului de a aşeza personajele în echivoc sau de a modela situaţii pe margine de real şi iluzoriu reiese dintro afirmaţie făcută în 1960: „Nu există diferenţe verificabile între real şi ireal, nici între adevăr şi minciună. Un lucru nu este neapărat adevărat sau fals; el poate fi în acelaşi timp fals şi adevărat“.

Richard şi Sarah, protagoniştii lui Pinter, primind date din biografia autorului, îşi organizează viaţa la dimensiunea unei încăperi (emblematică, prin liniştea şi ocrotirea mult râvnită, apare şi Camera / The Room, debutul din 1957 al dramaturgului), evitând intenţionat ceea ce este în afara ei, deoarece exteriorul pare să fie dăunător şi ameninţător. Dar iată că o forţă obscură vine din interiorul perechii edenice, îndemnândo spre un insidios joc erotic, apt să pună sub semnul instabilităţii şi ambiguităţii alcătuirea de viaţă! Devenirea personajelor – ciudat – nu sendreaptă spre catastrofă sau spre „sfârşit de partidă“, ca la Beckett. Sarah şi Richard găsesc elan şi energie în ei pentru o altă construcţie, vizând etapele. Trecând de la „zgomot la şoaptă“, renăscând fiorul iubirii prin îmblânzirea fiinţei şi scoţândul din şablonul cei ţinea blocat, ei se salvează şi fac viabilă şi credibilă perechea, pentru următorii ani. În piesa lui Pinter, conjugalul modifică modul de joacă pentru cei doi parteneri de viaţă, după stare, intenţie şi răbdare, aşa cum prin conjugare se modifică forma unei acţiuni, după timp, număr şi persoană. Făcând proces iubirii sau dialogând perfid şi dur sub umbrela iubirii, personajele îmbracă masca îndrăgostiţilor adulterini şi, prin consens ascuns, se respectă, rostind expresii şi vorbe ce ar fi, în aparenţă, pe placul interlocutorului. Numai că, desprinsă din grimasă, spaima, ce însoţeşte vorbele în cazul adeveririi lor, devine sursă de comic. Şi tot sursă de comic latent este ştirea pe care unul o are despre altul ca fiindui devotat, deşi – iarăşi ciudat – fiecare îşi supune partenerul unor tatonări şi hărţuiri, ca dintro nevoie a începutului de relaţie, îndemnat să se consume lent.