Mălăele, Morgenstern și Mihăiță – rețeta unui spectacol magnific
Vineri, 29 martie, începând cu ora 19:00, Opera Națională Română va fi martoră unui spectacol ”cum nu s-a mai văzut în Timișoara”.
Cei trei maeștri ai teatrului și filmului românesc, Maia Morgenstern, Horațiu Mălăele, George Mihăiță, vor oferi publicului timișorean un adevărat regal teatral. 3M - cei trei magnifici se va juca pentru prima oară, în această distribuție, în Paris, la mijlocul lui februarie, urmând ca Timișoara să mențină pasul.
Recent, Horațiu Mălăele ne-a încântat cu piese precum ”Măscăriciul”, ”În valea cu parfum de flori și zumzet de albine”, ”Caramitru-Mălăele câte-n lună și în stele”, sau ”Ediție Specială”. De fiecare dată, interesul pentru aceste piese a fost atât de ridicat, încât evenimentele au fost Sold Out.
Maia Morgenstern a adus de 2 ori, în aproape 6 luni, piesa ”Profesiunea Doamnei Warren”, spectacol jucat cu casa închisă de fiecare dată.
George Mihăiță și-a lansat cartea ”Reconstituirea unei vieți” la Universitatea de Vest din Timișoara, moment urmat de un one-man show de excepție.
În 29 martie, cei 3 magnifici vor dezvălui secrete din spatele cortinei, vor aduce în discuție mistere ale vieții și ne vor transpune într-o lume creionată chiar de ei.