fbpixel

Self-POINT: Copilăria-Perioada Fericită

Self-POINT: Copilăria-Perioada Fericită

Self-POINT: Copilăria-Perioada Fericită

Key words: copilărie, inocență, dezvoltare, parenting, copilul universal, neontocracy

Synopsis :

În societatea noastră copilăria este văzută ca o perioadă a inocenței, naivității dar și una care implică alocarea de multe resurse din partea familiei: timp, energie, bani. Cu toate acestea, de-a lungul istoriei, dar și în alte culturi copiii au fost/sunt văzuți oricum altcumva decât în termeni angelici iar poziția lor în lista priorităților familiei a fost/este una mult departe de vârful ierarhiei.

Astăzi cărțile și cursurile de parenting sau psihologia dezvoltării ne spun cum e mai bine să fie crescuți copiii pentru a ajunge adulți competenți. Însă privind cu o lentilă antropologică putem observa caracterul etnocentric al definițiilor acestora. Raportarea teoriilor și practicilor noastre la cele ale altor culturi sau epoci ne poate ajuta să ne dăm seama că nu există un ”copil universal” și că asumpțiile noastre despre ce este ”normal” și natural în dezvoltarea unui copil (și nu numai) sunt unele profund influențate cultural.

Cum am ajuns la ideea modernă de copilărie? Cum ne influențează ea viața de zi cu zi? Cine mai sunt copiii: incompetenți și subordonați sau egali nouă, instrumente de status, investiții economice? Vom porni într-o explorare a construcției culturale a copilului și copilăriei integrând elemente din cotidianul părinților și copiilor bucureșteni (de la ceasul cu gps, tableta  și camerele de luat vederi în grădinițe/școli, până la Minecraft, Clash of Clans sau Pink Pony).

         

Bio: 

Mădălina Muscă, doctorandă în antropologie la SNSPA, sub coordonarea lui Vintilă Mihăilescu și profesoară de engleză la o grădiniță din București. Lucrează la un doctorat despre școală, copilărie și căldărări pentru care a fost învățătoare timp de un an într-un sat din apropierea Bucureștiului. Absolventă de liceu pedagogic, a continuat de-a lungul facultății, masterului și doctoratului să fie interesată de teme legate de educație și copilărie. Formarea sa antropologică a implicat universități ca SNSPA, Université de Liège și Université Lyon 2 dar și teren în diverse comunități sau școli cu pedagogii diferite.

---

Self-POINT este un program de conferințe lejere care își propune să provoace mințile, virtuțile, conștiințele celor care își pun întrebări și spun fățis “nu știu” ca să afle mai mult. Temele propuse sunt dedicate oamenilor-Beta, într-o continuă dezvoltare.
Spunem stop joc dezvoltării personale în forma ultra-diluată din cărțile de self-help și explorăm relația dintre sine și societate din perspectivă filosofică și antropologică, cu scopul de a stimula creșterea interioară prin critical thinking.
Vei pleca cu perspective și tehnici care te scot din situații dificile, abilități concrete derivate din
cercetări academice, teorii sofisticate decodificate într-un limbaj simplu ca să le poți practica și
explica mai departe. 
Abordăm teme intens discutate în spațiul public din unghiuri noi și incomode, cu scopul de a sprijini audiența în re-evaluarea informației din newsfeed și găsirea acelor filtre de interpretare a realității care deschid orizonturi noi, elimină puncte oarbe, suferințe inexplicabile, clișee. 
 
Eveniment realizat cu sprijinul Jidvei - Mysterium, partener strategic al POINT
 

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe