fbpixel
Skip to main content

Atelier de storytelling cu Cristian Lupșa, editor DoR & gazda The Power of Storytelling

Atelier de storytelling cu Cristian Lupșa, editor DoR & gazda The Power of Storytelling

Locație: Lateral (strada Gheorghe Doja, nr. 64-68, Târgu-Mureș)

Dată: Sâmbătă, 23 februarie, ora 16:00

Durată: 3 ore

Cristian Lupșa a studiat jurnalism la București, iar mai târziu a făcut un masterat în SUA, unde s-a îndrăgostit de puterea jurnalismului narativ de a transforma oameni și comunități. În 2009 a fondat DoR (Decât o Revistă), alături de o mână de visători, iar în 2011 a pornit conferința internațională The Power of Storytelling.

Atelierul de storytelling este dedicat celor care doresc să învețe cum poate fi folosită narațiunea pentru a explica mai bine cine suntem noi, comunitățile în care trăim sau organizațiile noastre. Acest atelier se adresează nu doar jurnaliștilor sau celor care au experiența scrisului sau vorbitului în public, ci și celor care doresc să își dezvolte abilitățile narative în domeniul în care își desfășoară activitatea, de la industrii creative, antreprenoriat, la servicii publice. Atelierul cuprinde trei ore de conversații și exerciții practice despre cum pot fi folosite poveștile pentru a construi mesaje puternice despre impactul personal sau al organizațiilor noastre, despre realități pe care le împărtășim și despre puterea comunităților noastre. Poveștile bine construite, cu atenție la toate ingredientele necesare, sunt unelte transformaționale și au puterea de a informa, de a sensibiliza, de a modela percepții și de a produce schimbare.

Atelierul va aduce împreună cel mult 15 participanți și se va desfășura în limba română. Participanții sunt rugați să fie prezenți cu 15 minute înaintea începerii atelierului. 

 

Acest eveniment face parte din seria de evenimente DoR pe Drum, o inițiativă DoR de a ne vizita comunitatea de cititori și susținători din afara Bucureștiului. În ultimii ani am tot navigat prin țară, documentând, vorbind la evenimente, ținând ateliere, lucrând cu organizații locale. De fiecare dată ne-am simțit extraordinar, așa că am decis că a sosit timpul să facem aceste vizite în mod regulat.

Decât o Revistă (DoR) este o revistă trimestrială de jurnalism narativ, care publică povești despre cum trăim azi și care explorează familiarul realității românești, experiențele și trăirile care ne sunt comune.

we also recommend

Tot Ceea Ce Sclipeste DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Tot Ceea Ce Sclipeste

DVD - One World Romania
Bucuresti

My Perestroika  | Perestroika mea DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
My Perestroika | Perestroika mea

DVD - One World Romania
Bucuresti

Waiting for August DVD - One World Romania
Colectia de DVD-uri One World Ro
Waiting for August

DVD - One World Romania
Bucuresti

The Vast & The Curious Full Access Pass
acces la toate cele 8 ediții ale sezonului 3
The Vast & The Curious Full Access Pass


Apollo111 Teatrul