ATELIER DE BUSINESS WRITING CU MONA DÎRȚU

ATELIER DE BUSINESS WRITING CU MONA DÎRȚU

ATELIER DE BUSINESS WRITING CU MONA DÎRȚU

Se poate învăța scrisul? Bineînțeles. Așa cum oricine poate învăța să meargă pe bicicletă, oricine poate învăța și să scrie corect, concis, convingător. Suntem crescuți, însă, cu o preconcepție: aceea că oamenii se împart de timpuriu în „buni la compunere” și „buni la matematică”; și că doar cei cu talent pot scrie bine. De fapt scrisul de fiecare zi – mail-uri, rapoarte, prezentări, proiecte, postări pe blog și pe Facebook etc. – își are, ca orice meșteșug, bucătăria lui; una în care talentul e un ingredient binevenit, dar nu indispensabil. Un text bine scris, care-și va atinge scopul, ține mai degrabă de calitatea informației și a argumentelor, de focus și de structură. 

>> La atelierul Monei Dîrțu, jurnalist și trainer, veți învăța să stăpâniți procesul scrisului în două zile, a câte 8 ore fiecare (prânzul este inclus), în care momentele de predare vor fi alternate cu exerciții, simulări și lucru pe echipe. Poți citi povestea atelierelor și detalii despre modul de lucru într-un interviu cu Mona Dîrțu publicat în IQads: „Cine vă zice că se poate face storytelling din birou, «de pe net», e un mare impostor”.

STRUCTURA ATELIERULUI

ZIUA 1 

·        ÎNAINTE DE A SCRIE. Principalele bariere. Cele două întrebări fundamentale. Obiectivul textului. Cum ne definim publicul. Unghiurile de abordare. Exerciții și simulări pe teme date.

·        INFORMAȚIA. Cele trei tipuri de surse de informație: documentele, observațiile directe și interviurile/discuțiile. Planul de documentare. Simulare pe exemple din companie / reverse engineering pe un text existent.

·        SELECȚIA INFORMAȚIEI. Ce e relevant și ce nu. Separarea informației care servește unghiul de abordare de informația care împovărează materialul și-l confuzionează pe cititor. Metode de lucru: mindmap, conspect etc. Exercițiu.

·        STRUCTURA TEXTULUI. Template-uri de structură: 5W+H, clepsidra, paharul de martini, kebabul, formula Wall Street Journal etc. Exercițiu.

 

ZIUA 2

·        INTRO-UL, CONTEXTUL, ÎNCHEIEREA. De ce e important intro-ul. În papucii cititorului. Modele de lead, paragrafe de context, încheieri. Call-to-action.

·        LIMBA DE LEMN. Cum o definim și cum scăpăm de ea. Jargonul și clișeele. Cum aducem la viață formulările care și-au pierdut puterea. Soluții & exerciții.

·        TEHNICI DE DETALIU, TIPS & TRICKS. Metode rapide de reparat un text plat. Verbele, cifrele, citatele, elementul anecdotic etc. Vag vs. concret. Concizia.

·        AUTOEDITAREA. Ultima tușă. Eliminarea cuvintelor nenecesare, legăturile dintre fraze, verificarea logicii interne. Metode: cititul cu voce tare, sună un prieten etc.

Oferim un discount de 20% pentru ONG-uri. Pentru mai multe detalii scrie-ne la ingrid@ffff.ro

Powered by Fundația Friends For Friends (ffff.ro)

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe