Abonament Neamț Music Festival 2019

Abonament Neamț Music Festival 2019

Abonament Neamț Music Festival 2019

După succesul fulminant al primelor două ediţii, Neamţ Music Festival revine în forţă, cu idei şi invitaţi noi. Copilul cetăţii, multilateral talentatul şi tot mai aplaudatul pianist Daniel Ciobanu a reuşit într-un timp foarte scurt să adune în jurul său energiile publice şi private cele mai doldora de entuziasm şi resurse, pentru ca viaţa muzicală din Piatra-Neamţ să treacă puntea performanţei locale şi să ajungă practic peste noapte un punct de gravitaţie şi un model pe harta culturală din România. La a treia ediţie, intrarea evenimentului sub aripa generoasă şi strălucitoare a Festivalului Internaţional „George Enescu” nu doar ne face să credem că ne aflăm pe drumul cel bun, dar ne dă şi trambulina de pe care să sărim şi mai sus, pentru ca lucrurile minunate care se întâmplă în fiecare început de toamnă lângă Pietricica să se vadă până departe, în toate cele patru zări.

Anul acesta, busola festivalului îşi îndreaptă nordul către dualitate. E poate cea mai simplă şi nimerită definiţie a lumii, într-un singur cuvânt. Şi dacă orice fenomen are un corespondent, o pereche sau un echivalent de semn opus, de la cele mai banale (cald-rece, zi-noapte, sus-jos) şi până la cele mai complexe (raţiune-simţire, material-spiritual), cum ar fi putut muzica să fie altfel? Din mulţimea de dualităţi sonore posibile, fiecare din cele patru zile ale festivalului va etala un scenariu diferit.

Pe 12 septembrie, în prima zi, o provocare multiultraextraetajată: dualitatea stânga-dreapta a degetelor de iluzionist stăpânite de Daniel Ciobanu, faţă în faţă cu agilitatea nordică a  experimentatului pianist şi profesor lituanian Petras Geniušas, cu alte cuvinte, două piane şi două generaţii; dualitatea muzică-dans, în creaţia celor mai importanţi compozitori de muzică de balet din secolul XX şi ale lor stiluri antagonice – Ravel şi Stravinski: Suita nr. 2 din Daphnis şi Chloe, Valsul, respectiv Ritualul primăverii; dualitatea sunet-mişcare, într-o fuziune spectaculoasă de recital şi coregrafie, videomapping şi stage design, împreună cu doi dansatori şi mai mulţi artişti video. Ne va ajuta şi spaţiul, concertul de deschidere urmând să aibă loc la Cinematograful Dacia.

Vineri, 13 septembrie, festivalul atacă dualitatea artistică cea mai fierbinte a actualităţii, clasic-modern, şi rezolvă dilema accesului la publicul larg mutând evenimentul în stradă, în centrul oraşului, unde vor fi putea fi văzuţi în duel doi pianişti excepţionali: italianul Pietro Bonfilio, cunoscut deja publicului nemţean din ediţia trecută, şi israelianul Omri Mor, celebru jazzman şi artist polivalent. Sub titlul Jeans Concert – Kabalevsky and Mor to come,  primul protagonist îmblânzeşte fiara sunătoare cu coadă cu aperitive livrate de unul din cei mai iubiţi compozitori ruşi moderni, Dmitri Kabalevski (el însuşi adeptul unui stil adresat maselor), iar cel de-al doilea încheie seara cu un cocktail sofisticat, într-un jam session din standarde de jazz şi compoziţii proprii.

Sâmbătă, 14 septembrie, temperatura festivalului creşte vertiginos, iar dualitatea vechi-nou primeşte un boost formidabil prin punerea în scenă a unui concert integral de jazz în decorul istoric al Cetăţii Neamţului, sub titlul Jazz on the Rocks. După încălzirea din ziua precedentă, Omri Mor se întoarce în trio, în combinaţia clasică de pian, contrabas şi percuţie. Prezenţi pe marile scene de jazz ale lumii, artiştii concep în mod frecvent concerte fusion între clasic şi contemporan, iar show-ul din Cetatea Neamţului nu va face excepţie.

După două zile de distracţie serioasă, Neamţ Music Festival închide cercul duminică, 15 septembrie, întorcându-se la matcă. Pianul îmbracă iarăşi fracul şi se întoarce în acustica familiară a interiorului, dar a lo grande. La Cinema Dacia, un val impetuos de tineri descinde pe scenă în interpretarea celei mai celebre dualităţi pianistice din istorie, jucată de eroii romantici Chopin şi Liszt. Orchestra Romană de Tineret, cel mai în vogă ansamblu simfonic din România, dirijată de Gabriel Bebeşelea, noul star al baghetei autohtone, vor acompania alternanţa la putere a genialilor virtuozi ai trecutului, readuşi la viaţă de urmaşi pe măsură: Charles Richard Hamelin (Canada) în Concertul nr. 1 de Chopin; Alexander Ullman (Marea Britanie) în Liszt nr.1; Lukas Geniusas (Lituania) în Chopin nr. 2 şi Vitali Pisarenko (Rusia) în Liszt nr. 2. Un tur de forţă, o explozie de energie sonoră şi vitală, o încheiere en fanfare cu solişti laureaţi ai unor mari concursuri internaţionale, care sperăm noi, va atrage nu doar protecţia, ci şi mândria Festivalului Enescu.

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe