N o c t u r n a #1

romanian/română, english/engleză
N o c t u r n a #1 Întâlniri cu muzica contemporană de avangardă la MNAC

N o c t u r n a #1

Întâlniri cu muzica contemporană de avangardă la MNAC
romanian/română, english/engleză

Pe parcursul următorului sezon din cadrul Programului de Arte Performative, MNAC va organiza o secvență de nocturne la care sunt invitați să performeze artiști locali și internaționali, avangardiști ai muzicii contemporane. Acestea sunt curatoriate de Ioana Păun, alături de Laurențiu Coțac, și se vor desfășura ciclic, o dată la 45 de zile. 

N o c t u r n a e un moment intens de întâlnire a publicului cu atitudinile din muzica nouă. Filosofii complementare, texturi sonore diverse, software versus hardware, natural versus sintetic, limbaje auditive noi, manipulări ale tehnologiei, senzații, concepte, își fac loc și experimentează diferite spații ale muzeului.

Prima nocturnă are loc în data de 24 septembrie, începând cu ora 20:00, la etajul 2 al muzeului. Audiția se va desfășura pe întuneric. Artiștii invitați ai ediției-pilot sunt Dyslex, Sillyconductor și Diana Miron.

Printr-o transformare între spaţii sonore dislocate, Diana Miron construieşte un set în care liniştea e revizuită prin filtrul unei intimităţi aflate la graniţa cu fetishul. Violonista activează în ariile de free improvisation, jazz, muzică cultă contemporană și sound art. 

Sillyconductor prezintă noul său proiect, intitulat „The Arrhenius Jingles”, care explorează formula propusă de cercetătorul suedez Svante Arrhenius privind relația empirică dintre temperatură și reacțiile chimice, cu precădere cele care au loc în interiorul componentelor electronice care se ocupă de producția sunetului și a imaginii și de procesarea audio-video.

Dyslex, membru kinema ikon, este probabil unul dintre cei mai importanți artiști din România care se folosesc de componente electronice în performance-uri live. Își construiește propriile dispozitive de sunet, jucându-se cu feedback-ul și cu diferite stații de echilibru. Întrucât spontaneitatea și fizicalitatea sunetului sunt punctul forte ale performance-urilor sale, este dificil ca live-urile Dyslex să fie înregistrate în mod fidel. 

Numărul de participanți este limitat la 200 de persoane.
Muzeul este deschis vizitării până la ora 20:00. 
Accesul cu automobilul se face pe poarta A1 (intrarea de la Senat), iar ieșirea se face pe la fosta intrare la muzeu. Accesul pietonal rămâne neschimbat.

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe