fbpixel
Skip to main content

Mădălina Pavăl Orchestra - lansare de cântec

Mădălina Pavăl Orchestra - lansare de cântec

Mădălina Pavăl Orchestra – concert & lansare de cântec

Club Control/ 30 noiembrie/ ora 20.00

Mădălina Pavăl Orchestra revine pe 30 noiembrie în Club Control cu o energie potențată de tradiția Sfântului Andrei și un show ce reconstruiește un cadru idilic amprentat de conexiuni cosmice atemporale.

Piesa ”Ochi de Prune” iese din studio cu aceasă ocazie, la doar câteva luni după lansarea albumului ROIESC și anunță valul de inspirație cu care artiștii au revenit în București după o vară trăită și cântată prin toate colțurile țării.

”În seara de 30 noiembrie, cu atâta iubire posibilă pentru toata lumea, cu Sfântul Andrei și toate jocurile magice între fete si ursiți, noi lansăm un cântec nou despre prima iubire. Cea desenată-n stele și traită nepământește.” spune Mădălina.

Cântecul ”Ochi de Prune” va fi disponibil pe toate platformele de streaming începând cu data de 1 Decembrie 2022.

Pe scena din Control vor urca Mădălina Pavăl (voce), Alexei Țurcan (acordeon, chitară), Lucian Naste (chitară), Alex Corlan (bas), Ioana Turcu (flaut), Diana Ciudin (vioară), Sarah Andreescu (vioară), Mihail Grigore (violoncel), Alice Hristodor (harpă) și Philip Goron (percuție) - Mădălina Pavăl Orchestra

•••••••••

_______

Biletele sunt disponibile, la prețul de 70 RON, în avans în rețeaua EVENTBOOK.ro sau la intrare în seara evenimentului, în limita locurilor disponibile.

Ușile se deschid la ora 20.00.

Link bilete: https://bit.ly/3ttt7A3

Facebook event: https://bit.ly/3Al1QUc

•••••••••

________

În jurul forței creatoare a Mădălinei Pavăl și a proiectului atent curatoriat de producătorul și artistul Alexei Țurcan, au vibrat pe scenă 11 muzicieni remarcabili alături de care au înregistrat ”ROIESC” - primul album în formula extinsă.

După doi ani în care au țesut dulceața muzicii și liricii acestui LP, lansat în primăvara lui 2022 sub labelul Asphalt Tango Records, artiștii au lăsat în urmă stupul și dus povestea cât mai aproape de sufletele oamenilor de pe meleagurile natale. Vara aceasta, muzica i-a purtat de la Timișoara la Iași, de la festivalul Jazz in the Park din Cluj, la Music and Film Festival din Alba Iulia, până pe acoperișul filarmonicii din Sibiu și în multe alte locuri minunate. Reprezentația lor live a devenit un spectacol unic adaptat la fiecare locație, un adevărat ritual în care publicul este atras și anturat de solistă cu multă naturalețe și pasiune dezlănțuită.

”Sunt Mădălina Pavăl și cânt muzică lumească. Îmi sună și a clasic și a tradițional, stilul “fel și fel”. Am cuvinte vechi, le pun în rânduri noi să mă-nvart printre voi. Împreună cu 10 prieteni, muzicieni talentați, vibrăm viu și acustic, de film și de dans, de fugit pe dealuri sau de mers la pas.”

Sound-ul Mădălina Pavăl Orchestra pendulează într-o intersecție efervescentă de ritmuri și armonii, explorând fuziunea groove-urilor moderne cu instrumentele clasice și tradiționale. Cu versuri și inflexiuni vocale inspirate de vechile rădăcini și datini românești, Mădălina Pavăl Orchestra vine să îmbogățească scena est europeană de world music cu o abordare inedită, în continuă metamorfoză.

Studioul Unda Recording a devenit hub-ul creativ în care prind formă toate visele, ideile și peisajele sonore ce poartă numele Mădălina Pavel Orchestra.

În seara de Sfântul Andrei, pe 30 noiembrie, Mădălina Pavăl Orchestra ne dă întâlnire în Club Control, să ascultăm în premieră ”Ochi de Prune” și să celebrăm iubirea prin dans și voie bună.

Instagram: www.instagram.com/madalinapaval
Facebook: www.facebook.com/MadalinaPavalOficial

☼ ☼ ☼ ☼ ☼

• Albumul ROIESC este disponibil pe:

Spotify - http://lnnk.in/fmen

BandCamp -  https://madalina-paval.bandcamp.com

Apple music - ‎Mădălina Pavăl on Apple Music


• • Abonează-te la canalul de youtube Mădălina Pavăl Official (https://tinyurl.com/4tmmssrk) printr-un simplu SUBSCRIBE și nu uita să apeși pe , ca să primești vești când se uploadează un nou material.

☼ ☼ ☼ ☼ ☼

we also recommend