fbpixel

Concert Caritabil Regal

Concert Caritabil Regal 100 de ani de cultură românească

Concert Caritabil Regal

100 de ani de cultură românească

Fundația Principesa Margareta a României continuă tradiția de a susține și promova cultura și talentul românesc.  

Anul acesta, Concertului Regal Caritabil aduce pe scena Ateneului Român trei muzicieni de valoare din noua generație, care au cunoscut succesul pe alte scene ale lumii: violonista Anna Tifu și pianistul Mihai Diaconescu, acompaniați de Camerata Regală, dirijată de Constantin Adrian Grigore.

Evenimentul va avea loc joi, 25 octombrie 2018, ora 19:00 la Ateneul Român, în prezența Familiei Regale a României.

Aflat la a 11-a ediție, Concertul Regal este unul dintre cele mai longevive și de succes evenimente de strângere de fonduri din România. Fondurile strânse în urma Concertului Caritabil vor sprijini programul Tinere Talente prin care Fundația oferă burse de studiu celor mai talentați tineri artiști români, aflați în situații materiale dificile.

Despre Tinere Talente

Mulți copii talentați provin din familii ale căror posibilități financiare nu le permit să-și urmeze talentul. Astfel, România pierde în fiecare an zeci de tineri talentați, care altfel ar putea deveni ambasadori culturali. Ca răspuns la această problemă, în 2008, Fundația Principesa Margareta a României a creat un program național pentru a susține și promova acești tineri artiști talentați, care provin din familii modeste și care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și exprima talentul.

Peste 260 de tineri care studiază muzică sau arte vizuale în licee și universități din România au fost ajutați să-și depășească greutățile financiare și să continue să-și exprime valoarea artistică. O nouă generaţie de artişti din toată ţara, cu vârsta între 14 şi 24 de ani, va putea aplica pentru obţinerea unei burse, în luna decembrie a acestui an. În ultimii ani, tinerii artişti susținuți prin programul Tinere Talente au reușit performanțe extraordinare după ce au fost sprijiniți prin burse de studiu, mentorat şi promovare.

Despre artiști

Anna Tifu, câștigătoare a competiției George Enescu în 2017, este considerată una dintre violonistele de excepție ale generației sale. Anna a interpretat alături de cele mai bune orcheste și ansambluri de cameră din lume, incluzând Orchestra Națională Santa Cecillia, Orchestra Filarmonică Radio Franța, Orchestra Simon Bolivar din Venezuela, Filarmonica din Dortmund, Orchestra Radio București, Filarmonica George Enescu etc. A lucrat alături de dirijori precum Yuri Temirkanov, Gustavo Dudamel, Diego Matheuz, Mikko Franck, David Afkham, Juraj Valcuha, John Axelrod, Christoph Poppen, Justus Frantz, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Sergiu Commissiona, Lü Jia, Giampaolo Bisanti, Julian Kovatchev, Hubert Soudant, Gèrard Korsten, Gabor Ötvös. 

Mihai Diaconescu s-a născut la Craiova, a studiat la Cluj și Helsinki, a cântat pe scena sălii Kleiner Konzertsaal din Gasteig, filarmonica din München, sau în Teatro Bibiena din Mantova, a cărei sală a fost cândva inaugurată chiar de Mozart, dar și în fermecătoarea Villa Carlotta de pe lacul Como. Ca solist, Mihai Diaconescu a susținut concerte cu orchestre din România, Bulgaria, Elveția și Finlanda, sub bagheta unor maeștri precum Petre Sbârcea, Ilarion Galați, Ovidiu Bălan, Alexandru Iosub, Mihail Agafița, Cristian Sandu, Gian Luigi Zampieri, Jaan Ots . 

Constantin Adrian Grigore este membru fondator și dirijor al orchestrei de cameră Camerata Regală, cu care a susținut numeroase concerte în România, dar și în Albania, Republica Moldova sau Polonia, iar în ianuarie 2016 a fost invitat de către Institutul Cultural Român, să susțină un concert la pupitrul Cameratei Regale, în Mozart Saal din Konzerthaus Viena. A susţinut concerte la pupitrul unor orchestre importante, atât din ţară cât şi de peste hotare (Orchestra Simfonică a Filarmonicii George Enescu, Orchestra de Camera Radio, Orchestra Nationala Radio, Orchestra de Cameră R-20 din Wroclaw, Filarmonica Serghei Lunchevici din Chisinau, Filarmonica din Kielce, Filarmonica de stat din Sibiu, Orchestra Teatrului de Operă și Balet Oleg Danovski, Orchestra Teatrului Naţional de Operetă și Musical din Bucureşti ș.a.) 

Prospețime, fantezie fără limite, culori diverse și o extremă versalitate. Acestea sunt calitățile pe care muzicienii care alcătuiesc Camerata Regală le-au dobândit în anii de când au înființat ansamblul. În anul 2009, orchestra a dobândit Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, iar la împlinirea a 5 ani de existenţă, Camerata Regală a fost decorată de către Casa Regală a Romaniei cu Medalia Regele Mihai I pentru loialitate şi a primit din partea Forumului Cultural Român premiul Musica Viva.

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe