fbpixel
Skip to main content

Maria – Inima României

Turneu Național

Povestea rolului politic şi a interesantei vieţi private a Reginei Maria a României. Nepoată a Reginei Victoria, ea s-a căsătorit cu Prinţul Moştenitor al României in 1893. Vom vedea cum a condus ţara în timpul ororilor Primului Război Mondial, până la victoria de la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919. Filmul nu evită aspectele mai puţin strălucitoare ale vieţii Reginei. Fiul său, Carol, şi-a dispreţuit părinţii şi când a devenit Rege a alungat-o pe Maria de la curte. Iar când comuniştii au ajuns la putere, în 1945, au şters-o din istorie.

Pentru pasionați și cunoscători de istorie, am pus la cale un eveniment deosebit, care va lua la pas toată țara: un turneu național al filmelor Maria – Inima României și Războiul Regelui. Caravana va ajunge în orașele din România. 

În Sinaia, proiecţia documentarului "Maria - Inima României" se realizează cu suportul Primăriei oraşului Sinaia.

Tot ce ai de făcut este să-ți rezervi locul gratuit și să te bucuri alături de noi de acest documentar impresionant, care pune în lumină personalitatea magnetică a Reginei Maria, îndrăgostită de această țară.

Află mai multe detalii pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/MariaInimaRomaniei/

Maria – Inima României Turneu Național

we also recommend

Fukushima, mon amour / Salutări de la Fukushima ARTA-Acasă
29.06-05.07, disponibil 24h din momentul achiziției biletului
Fukushima, mon amour / Salutări de la Fukushima

ARTA-Acasă
Online

The Divine Order / Ordinul divin ARTA-Acasă
29.06-05.07, disponibil 24h din momentul achiziției biletului
The Divine Order / Ordinul divin

ARTA-Acasă
Online

Dolor y Gloria / Durere și glorie ARTA-Acasă
06.07-12.07, disponibil 24h din momentul achiziției biletului
Dolor y Gloria / Durere și glorie

ARTA-Acasă
Online

Julieta ARTA-Acasă
06.07-12.07, disponibil 24h din momentul achiziției biletului
Julieta

ARTA-Acasă
Online