fbpixel
Skip to main content

COMPRESORUL ȘI VIOARA / KATOK I SKRIPKA + COPILĂRIA LUI IVAN / IVANOVO DETSTVO

Seara marilor autori

COMPRESORUL ȘI VIOARA / KATOK I SKRIPKA + COPILĂRIA LUI IVAN / IVANOVO DETSTVO Seara marilor autori

RO 

Title: KATOK I SKRIPKA
Director: Andrei Tarkovski
Cast: Igor Fomchenko, Vladimir Zamanski, Natalia Arkhangelskaia
Duration: 0h 46
Country: URSS
Year: 1961

Title: IVANOVO DETSTVO
Director: Andrei Tarkovski
Cast: Nikolai Burliaev, Valentin Zubkov, Evgheni Zharikov, Stepan Krilov, Nikolai Grinko
Duration: 1h 31
Country: URSS
Year: 1962

Primul lungmetraj al lui Tarkovski apare ca o dezvoltare a tematicii pe care o putem observa în scurtmetrajul său de absolvire, COMPRESORUL ŞI VIOARA. Ambele filme coincid cu perioada politică în care, după cum observă David Bordwell, „după căderea lui Stalin din 1953, Nikita Hrușciov încearcă o destalinizare, punând accentul pe tineret ca expresie a unui viitor plin de speranțe”. Există tentația de a pune pe seama acestor prime încercări toată paleta estetică de mai târziu a lui Tarkovski. E foarte probabil ca ideea de oglindire să fie una analoagă celei din COMPRESORUL... sau ca tot din acest punct să provină și ideea de epifanie, pe care o întâlnim nu numai la începutul COPILĂRIEI..., ci, sub diverse forme, în toate filmele ce îl succed. Însă ce suscită aici interesul este modul în care individul e parte din natură și, ca element acceptat de către aceasta, ea îi permite o citire. Pentru a dezambiguiza, un exemplu bun este modul în care, în COPILĂRIA..., Ivan numără ghindele conștient de simbolismul acestei numărători și, totuși, nu relevă secretul pe care l-a aflat (fie moartea soldaților, fie numărul de inamici). Similar e episodul în care, în OGLINDA, vântul amintește de plecarea tatălui și declanșează seria de amintiri. Acolo avem, însă, o mai puternică raportare la ideea de miracol. Totuşi, miracolul nu este ușor definibil, mai ales că Tarkovski nu îl înfățișează teologic, ci mai degrabă transcendental. Crucea rămasă în picioare în COPILĂRIA... face parte din ceea ce se poate traduce printr-un triumf al speranței. Printre ruinele războiului, simbolul credinței (fie ea ortodoxă, ca aici, sau descifrabilă ca simplă relație cu un plan superior) nu dispare. Bombardamentele nu pun capăt încercării de eliberare, iar pe front, deși într-un spațiu dezolant, oamenii, debusolați parcă de cruzimea evenimentelor, nu reușesc să se ancoreze în realitate. Aici este vorba de bătrânul (Dmitri Miliutenko) care, până în clipa în care îi este oferită mâncare, nu realizează că încercarea sa de a căuta un cui printre ruine e zadarnică. Mai mult, el se ascunde în spatele ușii fără a ține cont de lipsa pereților. Aici, mesajul ar putea fi unul militant pentru pace. Gestul umanitar rămâne emblematic și pare că transpare mai departe în filmele tarkovskiene. În CĂLĂUZA, personajul eponim izbucnește în clipa în care cei călăuziți par să-şi fi pierdut speranța. Chiar la nivel structural, în COPILĂRIA LUI IVAN se poate observa reprezentarea asprimii contextului narativ prin intermediul mediului regizat. Cadrul în care Ivan privește spre cameră, înconjurat de schijele dispuse radial, arată – ca, de exemplu, dispunerea diagonală a clerului în PATIMILE IOANEI D’ARC, al lui Dreyer – raportarea lumii ficționale la personaj. Clipele de reverie sunt cruciale pentru film, deoarece descriu – subtil și, totuși, concludent – relația lui Ivan cu mama lui. O citire posibilă a „stelei ce se oglindește mereu în cele mai adânci fântâni” poate fi una politică, dar nu excludem analogia cu ideea de speranță, de adevăr transcendent ce se ascunde. Relația cu apa este și ea o miză importantă și va deveni un trop recurent în filmele următoare ale cineastului. Mlaștina pare a fi teritoriul unde terestrul întâlnește acvaticul, lumea adâncurilor devenind una cu aceea a suprafeței. În limbajul filmelor lui Tarkovski este foarte important felul în care realitatea pare că este închegată nu de elementele cunoscute, ci de tot ceea ce ţine de ezoteric. Dacă, în COMPRESORUL ŞI VIOARA, universul este unul propriu unui regim socialist, cu macarale și romanțări ale relațiilor de clasă, în COPILĂRIA LUI IVAN e vizibilă distanțarea de aceste limitări politice. Critica adusă războiului nu se face prin reproducere, ci prin sugestie. Moartea nu are loc pe ecran şi, prin excluderea reprezentării ei, ea este potențată, fie că vorbim despre Katasonâci (Stepan Krîlov) sau de însuși Ivan (Nikolai Burliaev). Interesantă este și schițarea unei romanțe, pe care, însă, Tarkovski nu o explicitează. Maşa pare să fie subiectul obiectivării lui Holin, dar, simultan, este sugerată și o afinitate dezvoltată pentru ea de Galţev. Astfel, poate cea mai mare importanţă o are nu modul în care Tarkovski își pune pietrele de temelie, ci maniera în care, evitând să arate ceva, el reușește să creeze impresia că, în afara a ceea ce vedem, totul se întâmplă într-o acustică imperceptibilă cacofoniei raționamentelor logicii umane. 

Paul Simula (masterand CESI)

we also recommend