8 ½ / OTTO E MEZZO

Italia-Franţa / 1963 / 138’ / a/n / s.rom. / Dramă

R: Federico Fellini

Cu: Marcello Mastroianni, Anouk Aimee, Claudia Cardinale, Sandra Milo, Rossella Falk, Barbara Steele, Guido Alberti

Filmul lui Fellini poate fi rezumat printr-o replică dată de acesta într-una din convorbirile cu Giovanni Grazzini reunite sub titlul „Fellini despre Fellini”: „După atâția morți și înmormântări, după atâtea satisfacții adunate din dărâmături și ruine, mi-ar plăcea să mulțumesc anumitor persoane, în mare majoritate femei, care, după fiecare din filmele mele, cu o înfățișare timid-dezamăgită, cu o invitație plină de speranță, mi-au repetat mereu: «De ce nu faceți niciodată o poveste de dragoste plăcută?»”. Un tour de force prin toate celelalte producții felliniene, OPT ȘI JUMĂTATE rămâne o operă de sinteză și un exemplu de „film de autor”. Tematizând ideea creației și punând-o sub semnul factorilor externi ce influențează de fapt întregul proces, de la critică la inspirație, de la autoanaliză (dată poate de legătura strânsă pe care Fellini însuși o are cu metoda jungiană) la auto-ficțiune, filmul ne arată nu o îmbătrânire, ci mai degrabă o intensificare a mijloacelor, o și mai mare opulență a elementelor (excesul fiind emblematic încă de la LUMINILE VARIETEULUI, prima sa producție, alături de Alberto Lattuada) și o fundație solidă pentru filmele ce urmează. TINEREȚE (YOUTH), al lui Sorrentino, adoptă o bună parte din ideea de sinceritate dată de vârstă pe care în OPT ȘI JUMĂTATE o găsim contrastată de fuga perpetuă de „public”. Povestea se construiește în jurul unei schele pe care, odată urcate, personajele vor trebui observate în coborâre, nu în cădere, ci mai degrabă într-o procesiune a laudelor. Fantezia felliniană spală realitatea în visare, reușind să prezinte, în sens bergsonian, o curgere a realității în ficțiunea gândirii. Începutul filmului e un protest adus studiourilor de producție și birocrației, pedanteriei și presiunii din jurul personei și persoanei. O simfonie a excesului, OPT ȘI JUMĂTATE scoate înainte structuri gramaticale recognoscibile, putând fi observată astfel întreaga sintaxă a lui Fellini: paparazzi, nostalgia copilăriei, atașamentul și dependența de public, matriarhatul, religia, sexualitatea, metehnele și reușitele, renumele și imposibilitatea de a perfecționa ceva ce de fapt este memoria unei existențe tumultoase. Panorama nu e însă una pretențioasă și nu se lasă înghițită de sobrietate. Grotescul e natural, născându-se din obișnuit, fiind uneori izolat în scene cu decor minimal, ce par tablouri suprarealiste sau invitații la speculație. Filmul în sine e o trecere de la tânărul Fellini la bătrânul autoironic, ale cărui mijloace s-au ascuțit, străpungând transversal o operă cu propriile ei perspective chestionabile. Am putea foarte ușor ca, în ziua de azi, să vedem obiectificarea femininului, cu toate implicațiile sale negative, însă, în OPT ȘI JUMĂTATE, atitudinea nu pare niciodată să fie luată ca atare, ci e subiectul unei autocritici pe cât de indulgentă, pe atât de tăioasă. Moartea bântuie viața și o ciclizează, regizorul aflându-se mereu în mijlocul acestei treceri, trecut de tinerețe (de vremurile nostalgiei AMARCORD-ului) la începutul bătrâneții, în care unica teamă e aceea de a nu putea exprima existența. Deși pe alocuri indulgent, Fellini reușește să-și numească uneltele, să-și stabilească mizele și să facă din realismul unui „posibil eșec” o capodoperă a efortului de a rămâne într-un raport de adevăr complet atât cu subiectul, cât și cu obiectul.