Responsabilidad empresarial / Corporate Accountability / Responsabilitate corporativă

Argentina, 2020

68’

Regie, Producție, Scenariu, Imagine, Montaj, Sunet: Jonathan Perel

Design De Sunet: Francisco Polosecki

Festivaluri și premii: Berlin International Film Festival 2020 – World Premiere / Viennale 2020 / IDFA 2020 / Cinéma du Réel 2020 / Sheffield Doc|Fest 2020 / Indielisboa 2020 / FICUNAM 2020 / Dokufest 2020 / Marseille International Film Festival 2020 / Buenos Aires Festival Internacional de Cine Independiente 2021 / IndieLisboa International Independent Film Festival 2020 / Sheffield International Documentary Festival 2020

Filmografie: Toponimia (2015) / Las Agua del Olvido (2013) / Tabula Rasa (2013) / 17 Monumentos (2012) / Los Murales (2011) / El Predio (2010) / 5 (cinco) (2008)

Evoluții recente în peisajul politic european, precum creșterea extremei drepte la nivelul intențiilor de vot ale cetățenilor din aproape toate statele regiunii, demonstrează limpede că ororile trecutului pot fi date uitării într-un ritm alarmant. Altele însă nu ajung să fie date uitării, căci nici măcar nu ies din umbra unde le plasează dezinteresul, lehamitea, frica ori pur și simplu alte evenimente mai spectaculoase în abominațiunea lor. Ultimul caz este probabil motivul care explică de ce numeroasele cazuri de companii naționale și internaționale complice sau participând activ la crimele contra umanității comise de regimul militar argentinian între anii 1976 și 1983 sunt atât de puțin cunoscute chiar și în țara unde s-au desfășurat evenimentele. Cu documentarul „Responsabilidad empresarial", cineastul Jonathan Perel nu își propune atât să informeze publicul larg - dispozitivul filmului este prea exigent pentru a-i atribui astfel de intenții - cât să experimenteze cu posibilitățile ciocnirilor dintre narațiune și imagine și restructurărilor aferente. Filmul are două elemente principale: pe de-o parte vocea lui Perel însuși, care citește dintr-un raport al Direcției Naționale pentru Informație Juridică despre represiunea muncitorilor în timpul dictaturii militare, și pe cealaltă parte cadre filmate prin parbrizul mașinii, cu fațadele uzinelor ale căror conduceri au participat la actele amintite. Patruzeci de ani mai târziu, unele au aceeași funcție, iar altele sunt în ruină - în ambele cazuri, temporalitatea cadrelor fixe pare să se amplifice sub influența tonului uniform care descrie acte de lașitate sau de zel criminal, iar detaliile imaginilor se încarcă cu gândul că în aceste locuri, oameni au muncit, iar apoi au fost pur și simplu vânduți călăilor lor. (Liri Alienor Chapelan)