Până la ivirea zorilor / Until the Dawning of the Day

franceză engleză, română
Până la ivirea zorilor / Until the Dawning of the Day One World Romania 2019

Până la ivirea zorilor / Until the Dawning of the Day

One World Romania 2019
franceză engleză, română

Până la ivirea zorilor / Until the Dawning of the Day

„Până la ivirea zorilor” este un film liric, fără dramaturgie subliniată, având în prim-plan un grup de tineri fără mari calificări profesionale - aşa zisul „tineret muncitoresc" -, toţi prieteni din copilărie ai regizorului. Au crescut la ţară, într-o regiune fără orizont şi, contrar a ceea ce a făcut Pierre Tonachella, care şi-a continuat studiile şi s-a mutat la Paris, aceşti tineri au rămas acolo. Se zbat pentru a-şi găsi un loc de muncă şi pentru a-şi construi o viaţă stabilă. Vor să plece din casa părintească, dar găsesc numai slujbe slab plătite sau de scurtă durată. Aceşti tineri ne invită să ne scufundăm în viaţa lor, iar prin abordarea sa, regizorul nu este nici voieur, nici moralizator, nici siropos prin intenţiile bune. Ne aflăm la acelaşi nivel cu protagoniştii, regizorul nu e interesat să exploateze un subiect bun. Primim într-un mod simplu gândurile lor despre singurătate, despre prietenie, despre o viaţă fără multe perspective. Suntem puşi în situaţiile lor şi ne gândim la toţi tinerii fără orizont pe care îi întâlnim în vieţile noastre, dar şi la noi înşine.

Regia: Pierre Tonachella

Durată: 110 min

V.O.: franceză

Subtitrare: engleză, română

 

PREMII SI FESTIVALURI

Cinéma du Réel 2018

At this moment, we do not have any future performances scheduled.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

we also recommend


FELIX ȘI OTILIA / FELIX AND OTILIA Cinemateca Online
disponibil până la 31.12, 72h de la achiziționarea biletului
FELIX ȘI OTILIA / FELIX AND OTILIA
Online
PORȚILE ALBASTRE ALE ORAȘULUI / THE BLUE GATES OF THE CITY Cinemateca Online
disponibil până la 31.12, 72h de la achiziționarea biletului
PORȚILE ALBASTRE ALE ORAȘULUI / THE BLUE GATES OF THE CITY
Online
ROCHIA ALBĂ DE DANTELĂ / THE WHITE LACE DRESS Cinemateca Online
disponibil până la 31.12.2022, 72h de la achiziționarea biletului
ROCHIA ALBĂ DE DANTELĂ / THE WHITE LACE DRESS
Online
TIFF Card.10 TIFF.23
14-24 Iunie 2024
TIFF Card.10
Cluj-Napoca