JULIETA ŞI SPIRITELE / GIULIETTA DEGLI SPIRITI

Director: Federico Fellini
Cast: Giulietta Masina, Mario Pisu, Sandra Milo, Valentina Cortese
Duration: 2h 17m
Country: Italia-Franţa
Year: 1965

„Este o chestiune de stil și de poezie. Poezia nu este niciodată periculoasă.” Nu ar fi exagerat să spunem că JULIETA ȘI SPIRITELE gravitează în jurul acestei idei, rostite de un personaj pasager și exotic în legătură cu luptele cu tauri. Primul film color al lui Federico Fellini dă frâu liber unei imaginații psihanalizabile în manieră jungiană, care explodează pe ecran într-o paradă de nuanțe acide, de costume și comportamente carnavalești. Pelicula de față este bine ancorată în opera realizatorului italian, dar totodată se alătură unei tendințe cinematografice mai ample, specifică anilor ’60 și ’70, în care atât femeile, cât și bărbații se scufundă într-o lume psihedelică, aflată la cumpăna dintre vis și realitate (un bun exemplu este THE LAST MOVIE de Dennis Hopper, film care aproape i-a distrus cariera lui Hopper, dar care a fost recuperat de critica recentă). Partenera de viață a cineastului, Giulietta Masina, dă corp personajului omonim, o femeie de vârstă mijlocie, mulțumită de viața între pereții domestici ai vilei luxoase pe care o împarte cu soțul și cu servitoarele sale. Intriga filmului este declanșată de suspiciunile Julietei cum că soțul său ar avea o aventură amoroasă. Masina poartă cu eleganță imaginea pe care Fellini pare să o aibă atât asupra soției sale, cât și asupra personajului: într-un interviu, acesta își expune convingerea că Masina nu este conștientă de adevăratul său talent și nu se cunoaște pe ea însăși. Fellini se ocupă personal de costumele protagonistei, reușind să îmbrace tiparul unei femei reținute, care nu se bucură să atragă priviri, ci, din contră, preferă să se ascundă sub borurile pălăriei. Aparența rigidă a Julietei contrastează cu restul personajelor feminine, care se împodobesc neîncetat și epatează prin comportamente excentrice (sculptorița care confundă spiritualul cu libidinalul în scopul unei arte așa-zis absolute, vecina care trăiește într-o lume dionisiacă etc.). Protagonista nu este însă lipsită de extravaganță, căci lumea sa interioară pulsează sub amprenta unor viziuni halucinante, încărcate de sens și istorie personală. „În acest moment, adevărul este apropiat și extrem de departe”, afirmă mentorul spiritual (mai degrabă șarlatan) la care Julieta este trimisă de una dintre amicele sale. Din rolul său de idiot, în sensul biblic, Julieta trăiește o suferință labirintică, care o poartă în sânul unor experiențe pseudo-mistice, erotice și onirice, dar față de care opune mai mereu rezistență. Reprezentarea unui concept al adevărului nu face parte din interesele cinematografice ale lui Fellini. Acesta preferă să folosească mediul filmic pentru a crea un spațiu guvernat de legi dinamice, fie prea stricte, fie prea permisive, care cochetează neîncetat cu absurdul. Nervozitatea generală a filmului redă deopotrivă o versiune a realității scufundată în inconștient, în care fantomele modelează lumea tangibilă, precum și angoasa posibilității de a fi mers prea departe în căutări. Nu în ultimul rând, JULIETA ȘI SPIRITELE ne duce cu gândul la colecția faimoaselor desene ale viselor, pe care Fellini le-a realizat temeinic, încă de la întâlnirea sa cu psihanalistul Ernst Bernhard și până la sfârșitul vieții.