ÎNGERUL ALBASTRU / DER BLAUE ENGEL

Încă de la nivelul rezumatului acțiunii, suntem confruntați cu două tendințe contradictorii: prima este cea de a vedea filmul în lumina a ceea ce își propunea inițial să fie, așadar un vehicul pentru Emil Jannings, primul laureat al premiului Oscar pentru cel mai bun actor și revenit în țara natală, Germania, la invitația studioului UFA care voia să-și marcheze astfel trecerea într-o nouă eră, cea a sonorului. În această optică, putem spune că „Îngerul albastru” pune în scenă declinul lui Immanuel Rath, profesor de colegiu într-un orășel de provincie, care este extirpat în mod brutal din lumea lui compusă din singurătate și erudiție atunci când se îndrăgostește de o cântăreață în trecere pe scena cârciumii locale, Lola Lola. Cea de-a doua tendință însă, care este și cea pe care au urmat-o contemporanii lansării filmului, ne îmboldește s-o considerăm pe Marlene Dietrich centrul filmului, în jurul căruia gravitează toate celelalte componente ale operei, așa cum, în diegeză, gravitează bărbații în jurul lui Lola Lola. Dacă adoptăm această perspectivă, vom privi narațiunea ca un pretext - primul dintr-o lungă serie - pentru a o urmări pe Dietrich cum își țese pânza de păianjen, ne dă iluzia că se prinde ea însăși în aceasta numai pentru a ieși în final victorioasă, stăpâna exclusivă a trupului și sufletului ei.

Conștient sau inconștient, Sternberg a pregătit la fiecare etapă a realizării filmului „starficarea” lui Dietrich, care avea să se reverse și asupra lui. Filmul este o adaptare destul de puțin fidelă a romanului lui Heinrich Mann „Profesorul Unrat”, care observa de asemenea căderea în dizgrație a unui respectabil profesor, dar împingea satira socială mult mai departe, punându-și protagonistul s-o transforme pe Lola Lola (denumită mai puțin sugestiv Rosa Fröhlich) într-un înger răzbunător care împingea toți burghezii cinstiți ai localității la pierzanie. Rosa era, în această versiune, ea însăși o mic-burgheză dornică să-și crească veniturile cântând ocazional în cârciumi, lipsită de talent și educație, o unealtă în mâinile unui bărbat rănit de faptul că este izgonit din societate fiindcă se lasă pradă instinctului sexual resimțit de fapt de toți. Sternberg a dezamorsat critica acerbă a lui Mann, atrăgându-și reproșurile criticilor cu conștiință socială precum Siegfried Kracauer, dar a și înlocuit clișeul femeii promiscue întrupat de Rosa cu o caracterizare mai complexă, a unei tinere conștiente de vulnerabilitatea pe care i-o conferă profesia considerată promiscuă și nevoite să-și caute protectori pe care îi disprețuiește. Totuși, Dietrich din „Îngerul Albastru” nu este încă figura inaccesibilă, de o sexualitate deopotrivă magnetică și de temut, în care avea să se închege mai târziu. Este o femeie grațioasă fără să fie eterică, frumoasă fără să fie statuară, provocatoare fără să fie amorală - lăsându-i deci lui Sternberg destulă marjă de manevră pentru a o șlefui în filmele ce aveau să urmeze.
 

În orice caz, demersul lui von Sternberg, atât în ceea ce o privește pe Dietrich cât și lumea pe care o reprezintă, nu este unul de estetizare în sensul obișnuit al termenului, ci de extracție a sensului și de amplasare a acestuia la suprafața lucrurilor, acolo unde privirile nu îl caută. Critica socială a lui Mann nu dispare, ci, în primul rând, îi este adăugat un strat de cinism: burghezia în ansamblul ei este o clasă invincibilă, care nu va pregeta să-și reverse superioritatea morală asupra celor care nu pot rezista tensiunii dintre codul ei de conduită și impulsurile lor naturale. Într-al doilea rând, stilul „Îngerului albastru”, excesiv și senzual, pe care Sternberg avea să-l aprofundeze din film în film, nu dă o formă rațională, ci una sensibilă ebuliției Germaniei interbelice, care urma să se întindă curând asupra lumii întregi.    
 

(program și text curatorial de Andrei Voineag și Liri Chapelan)

vizual de Vlad Cocieru.                             

 

* Retrospectiva e organizată de studenți, masteranzi, doctoranzi și cadre didactice din Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” și a fost pregătită în lunile septembrie-noiembrie în cadrul unui atelier-pilot bazat pe metoda dublului transfer (ce promovează parteneriatul profesor-student) al Centrului de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu” din cadrul universității.