Acțiunea filmului - dacă putem vorbi de vreo acțiune, iar Bartas nu se grăbește să furnizeze prea multe detalii - gravitează în jurul unui intelectual, citadin prin excelență (rol jucat de Bartas însuși), care pornește într-o scurtă escapadă estivală la casa lui de la țară, însoțit de fiica lui (rol interpretat de Ina Marija Martaite, fiica lui Bartas în viața reală) și de partenera lui, o violonistă (interpretată de violonista Lora Kmielliauskaite). Sau e vorba de mai mult decât atât? [...] Personajele, care nu au nume, ceea ce ne dă de înțeles că sunt emblematice, se zbat în miezul unei crize personale, pe care fiecare se străduiește, cu disperare dar fără vreun succes, să o înțeleagă. Captive în încadrări strânse, personajele lui Bartas încearcă mereu, fiecare în felul său, să răzbată până la celălalt, dar nu pot depăși o reținere în a-și exprima trăirile și teama de a rosti vorbele pe care ceilalți le așteaptă. Sunt în permanenta căutare a cuiva pe care să se poată sprijini și a unor răspunsuri la întrebări pe care nu sunt capabili să le formuleze. [...] Învăluit în imaginea feerică a naturii aflate într-o stare de linște deplină, pe care doar prezența omului o tulbură, filmul e o reflexie dureroasă, meditativă și tristă asupra momentului în care viața ajunge într-un punct fără întoarcere, la fel ca cea a personajului pe care Bartas a ales să-l joace el însuși. (Dan Fainaru, Screen Daily)